George Coşbuc – 150

imagesSe împlinesc, pe 20 septembrie, 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc (1866 – 1918), poetul cel mai rapid clasicizat, dar şi cel mai rapid clasat şi lăsat pe mâna autorilor de manuale şcolare pentru gimnaziu.

Recitesc studiul din 1897 al lui Gherea datorită căruia Coşbuc a căpătat eticheta de „poet al ţărănimii” dintr-o ediţie apărută în 1956 („Studii critice”, II, Ediţie alcătuită şi comentată de Horia Bratu, Editura de Stat pentru Literatură şi artă) şi descopăr următorul pasaj:

„Natura intră ca element constitutiv în multe din poeziile lui Coşbuc şi peste tot e zugrăvită cu aceeaşi fineţă şi putere şi ocupă de multe ori planul întâi, acolo unde ar fi trebuit să-l ocupe pe-al doilea.

În admirabila poezie La Paşti, Paştile par a fi tot atât o sărbătoare a naturii ca şi a oamenilor. Când creştinii se întâlnesc în cale:

Îşi zic Hristos a înviat!

Şi râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

Acest simţământ sfânt de sărbătoare, această mulţumire şi bucurie par a fi produse tot atât de învierea lui Hristos, cât şi de învierea naturii şi câteodată pare că învierea lui Hristos şi învierea naturii se simbolizează una pe alta.”

Aş face doar două observaţii. Prima ar fi că e, oarecum, de mirare că, în 1956, în locul acestui pasaj n-au apărut croşete (aşa cum se întâmplă în cazul lui Ion Ghica, tipărit la aceeaşi editură şi în aceeaşi colecţie – „Clasicii români” – , ori de câte ori vine vorba de ruşi sau de evrei). A doua ar fi că aproape treizeci de ani mai târziu (am în faţă o ediţie de masă realizată de Valentin Taşcu la Editura Dacia din Cluj-Napoca, în 1984) poezia „De Paşti” nu se află în sumar!!! Poate şi pentru că, „având destinaţie şcolară” ediţia (care-o reproduce selectiv pe cea în două volume de la Cartea românească din 1982 – pe care n-o am la îndemână acum, spre căuta titlul la sumar) îşi propune să reţină „acele texte cu valoare estetică şi educativă mai pronunţată”. Şi cum componenta ateistă a educaţiei era nelipsită…

Cât despre Gherea, în afara erorii fundamentale de a-l socoti pe poet un ţăran trecut prin cultură şi de a-i citi poezia ca atare, şi în afara unor consideraţii de un cert umor involuntar (mă rog, din perspectiva contemporană vorbind), el face şi multe observaţii juste, fiind, în fond, primul interpret de substanţă al poetului – după care vor veni, târziu, schimbând perspectiva înţelegerii, Vladimir Streinu, G. Călinescu, Petru Poantă, dar şi N. Manolescu (în capitolul dedicat poetului în „Istoria critică…”).

Iată, mai jos, poezia în discuţie:

 

 

La Paşti

 

Prin pomi e ciripit şi cânt,

Văzduhu-i plin de-un roşu soare,

Şi salciile-n albă floare –

E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

 

Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuţi din vale

Şi doi de se-ntâlnesc în cale

Îşi zic: Hristos a înviat!

Şi râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

 

Şi-un vânt de-abia clătinitor

Şopteşte din văzduh cuvinte:

E glasul celor din morminte,

E zgomotul zburării lor!

Şi pomii frunţile-şi scoboară

Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

 

E linişte. Şi din altar

Cântarea-n stihuri repetate

Departe până-n văi străbate –

Şi clopotele cântă rar:

Ah, Doamne! Să le-auzi din vale

Cum râd a drag şi plâng a jale!

 

Biserica, pe deal mai sus,

E plină astăzi de lumină,

Că-ntreaga lume este plină

De-acelaşi gând, din cer adus:

În fapta noastră ni e soartea

Şi viaţa este tot, nu moartea.

 

Pe deal se suie-ncetişor

Neveste tinere şi fete,

Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;

Şi-ncet, în urma tuturor,

Vezi şovăind câte-o bătrână

Cu micul ei nepot de mână.

 

Ah, iar în minte mi-ai venit

Tu, mama micilor copile!

Eu ştiu că şi-n aceste zile

Tu plângi pe-al tău copil dorit!

La zâmbet cerul azi ne cheamă

Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

 

1894

Anunțuri