Lansare de carte şi ceva mai mult la Biblioteca Orăşenească

Luni, 28 martie 2016, a avut loc la Biblioteca Orăşenească Găeşti lansarea celei de-a doua ediţii a romanului Jertfă & Steag al lui Dumitru Ungureanu, în prezenţa directorului editurii bucureştene EIKON, dl Valentin Ajder. Manifestarea a devenit un moment cultural mai larg, în cadrul căruia s-a încercat, nu pentru prima dată, deşteptarea la tinerii din sală (elevi ai profesoarei Florina Loredana Streinu, de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”) şi redeşteptarea la cei maturi a gustului pentru lectură.

În aşteptarea oficialităţilor locale, care-şi anunţaseră prezenţa, dl. Valentin Ajder  a vorbit despre activitatea editurii sale (reflectată şi într-un stand cu vânzare), despre importanţa lecturii la vârsta adolescenţei şi a primei tinereţi şi, fiind şi un abil interpret la chitară şi voce, a delectat asistenţa cu câteva melodii pe versuri de Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Adrian Popescu şi Serghei Esenin.

Manifestarea propriu-zisă s-a deschis după sosirea oficialităţilor.

Dna Valentina Tufescu, bibliotecar responsabil, a prezentat invitaţii şi apoi i-a dat cuvântul dlui Grigore Gheorghe, primarul oraşului, care a adresat un cuvânt de salut, a subliniat importanţa momentului, ca şi faptul că el nu este singular într-un oraş în care cultura şi literatura sunt bine reprezentate, dar şi susţinute. Ideile primarului au fost sprijinite, în micile lor cuvântări, de viceprimarul Ion Untărescu şi de consilierul local pe probleme de cultură, Cătălin Slăvilă.

După acest „moment oficial”, binevenit şi lăudabil, urmat de prezentarea de către doi elevi ai  profesoarei Florina Streinu a unui interesant,util şi edificator material video privind personalitatea şi activitatea scriitorului Dumitru Ungureanu, Valentina Tufescu a delegat modererea activităţii scriitorului Tudor Cristea, care l-a invitat pe editor să evoce detaliile colaborării cu autorul găeştean, a cărui carte, editată într-o primă ediţie în 1999, la Editura Marineasa din Timişoara, a reeditat-o. În esenţă, editorul a subliniat că totul s-a bazat pe convingerea sa că Dumitru Ungureanu este un prozator de valoare.

Ar trebui precizat că micul roman al lui Dumitru Ungureanu, autor a zece volume de proză şi publicistică, are ca punct de plecare un obicei unic în România, probabil străvechi, ba chiar cu rădăcini dacice, păstrat în comuna sa natală, Morteni (deşi în roman numele satului este Isvoru).

După ce prozatorul şi poetul Corin Bianu a vorbit nu despre roman, ci despre tranşanţa publicistului Dumitru Ungureanu, firele cărţii au fost descâlcite (şi reîncâlcite) de scriitoarea găeşteană Daniela Iordache, competentă în mitologia românească. Cert este că romanul a valorificat o bună documentare privind mitul lui Zalmoxis şi istoria Daciei. Vorbind despre roman, criticul Tudor Cristea a pornit de la o mică frază dinspre final („Nu trebuie să te joci cu puterile naraţiunii…”), exprimând ideea că el este o inteligentă operă postmodernistă, care nu anulează toate acele elemente care fac deliciul lecturii, inclusiv o frumoasă poveste de dragoste.  Şi ambiguizează (punând pe gânduri) prin „Anexa” finală.

De menţionat că dl Tudor Cristea, director-fondator al revistei LITERE, apărută la Găeşti în urmă cu exact şaisprezece ani şi avându-i în prima casetă redacţională pe Dumitru Ungureanu şi Daniela Iordache, alături de găeşteano-târgovişteanul Mihai Stan, a dăruit participanţilor câteva exemplare din ultimul număr al publicaţiei (3/ 192, martie 2016).

La final, primarul oraşului şi-a exprimat încântarea de a fi asistat la o astfel de manifestare. Şi, lucru la fel de important, Primăria a achiziţionat, pentru Biblioteca Orăşenească, 40 de exemplare din lucrările expuse la stand de către Editura Eikon (între care, desigur, câteva exemplare din romanul lui Dumitru Ungureanu).

În tot, un moment cultural deosebit, gustat, după cât ne-am dat seama, de publicul preponderent tânăr care a umplut sala.

OBSERVATOR

da

 

da 3da 1.jpg

Anunțuri

A fost nominalizat candidatul PSD la funcţia de primar al Găeştiului

emil coata

După ce, în ultimele luni, au fost vehiculate numele mai multor posibili candidaţi la funcţia de primar al Găeştiului, Partidul Social Democrat a făcut o nominalizare ce ar putea surprinde, dar care poate fi şi foarte potrivită: EMIL COAŢĂ.

Emil Coaţă are 60 de ani şi este absolvent al Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” şi al Institutului de Învăţământ Superior Piteşti – Secţia subingineri. A lucrat, începând cu 1982, la AUTOSERVICE Târgovişte, Rovadis Crângurile, EMISER COM SRL, iar din 2002 este şeful Secţiei Găeşti a Companiei de Apă Târgovişte.

„Prin nominalizarea drept candidat la funcţia de primar al oraşului Găeşti – spune Emil Coaţă pe pagina sa de facebook, adresându-se găeştenilor – am hotărât să fiu alături de dumneavoastră pentru a continua munca celui care mi-a fost prieten, mentor, sfătuitor o viaţă întreagă, Dan IACOBUŢĂ.

Trebuie să continuăm proiectele de dezvoltare şi înfrumuseţare a urbei noastre. Trebuie să facem împreună din Găeşti un oraş cu care să ne mândrim şi în care copiii şi nepoţii noştri să îşi dorească să locuiască şi să muncească.

Ştiu ce trebuie să fac, am o echipă pputernică alături de mine şi numai cu sprijinul dumneavoastră vom realiza toate proiectele începute în urmă cu patru ani.”

Emil Coaţă este căsătorit şi tată a două fete, fiind legat sufleteşte de oraşul în care trăieşte şi din care  vrea să facă, împreună cu locuitorii săi, o aşezare modernă, europeană.

Înscriindu-şi proiectul personal în continuarea celui întrerupt de destin al lui Dan Eugen Iacobuţă, Emil Coaţă dovedeşte, deopotrivă, inteligenţă şi spirit realist, mizând pe sprijinul mulţilor găeşteni care au regretat şi regretă sfârşitul prematur al fostului primar.

De menţionat că şi noul PNL şi-a nominalizat candidatul, în persoana lui Grigore Gheorghe – Griguţă, fostul viceprimar aflat acum în fruntea oraşului.

Aşa cum ştim că stau lucrurile, câştigătorul va fi, aproape sigur, unul dintre aceşti doi candidaţi.

Iar îndemnul nostru ar fi ca alegătorii să-l desemneze pe cel considerat mai potrivit împreună cu un Consiliu local care să-i asigure majoritatea, evitându-se astfel regretabile situaţii mai vechi, în care consilierii încercau sistematic să blocheze iniţiativele primarului, indiferent dacă erau bune sau mai puţin bune.

Gazeta Găeştilor

emil coata