O carte document: „Vladimir Streinu, tatăl meu”

Picture 069La cea de-a treia ediţie a Simpozionului Naţional „Vladimir Streinu”, desfăşurată în ziua de 23 mai 2013 la Colegiul găeştean, după derularea unor materiale video şi după lectura câtorva referate, scriitorii veniţi din Bucureşti ori Târgovişte au fost şi ei invitaţi la cuvânt. Când i-a venit rândul, fiica prestigiosului critic şi poet a scos din geantă câteva file scrise de mână şi a dat citire unui text intitulat „Armand Călinescu versus Vladimir Streinu”. Imediat după încheierea lecturii, m-am ridicat şi i-am spus, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, editorului târgoviştean Mihai Stan, împreună cu care scot, de 15 ani, revista „Litere”: „Confiscă-i textul, pentru revistă!” Ceeea ce, tot cu un zâmbet, Mihai Stan a făcut. Doamna Ileana Iordache-Streinu, autoare a volumului „Vladimir Streinu, tatăl meu”, apărut în toamna acestui an la editura târgovişteană Bibliotheca,  rememorează ea însăşi acel moment, într-un scurt cuvânt întroductiv, arătând că solicitarea de a tipări în revista găeşteano-târgovişteană, număr de număr, timp de un an şi jumătate, câte un episod memorialistic, a dus la realizarea cărţii sale. Deşi, ca director al acestei publicaţii de cultură (al cărei redactor-şef este Mihai Stan) sunt tentat să insist asupra meritului ei (real) în naşterea cărţii, aş spune, totuşi, că impresia mea este că ea era deja gândită (şi, poate, parţial scrisă) de către autoarea sa. A apărut aproape integral în „Litere”, dar tipărirea în volum oferă cel puţin două revelaţii: prima, a veritabilei înzestrări de prozatoare a Ilenei Iordache, iar cea de-a doua, a unui excepţional „roman” al unui destin de intelectual tragic marcat de avatarurile istoriei. În plus, un „roman” care, dincolo de perspectiva subiectivă asumată, rămâne în marginile unei admirabile obiectivităţi.

O carte a fiicei (unice) despre tatăl său, o personalitate critică de excepţie şi un mare caracter, dar, implicit, şi una despre ea însăşi. O carte în care autoarea simte nevoia de a integra o secvenţă intitulată „Eu”. O secvenţă care furnizează (pe unele reluându-le mai în detaliu) informaţii despre sine: că s-a născut la Găeşti (la 1 iulie 1930), că a fost nepoată de soră a marelui actor Nicolae Bălţăţeanu, care i-a sesizat înzestrarea, că a făcut studii teatrale, că a fost căsătorită din august 1951 până la finele lui 1962 cu celebrul prozator Radu Tudoran, fratele lui Geo Bogza, că, exclusă din pricină că era fiica lui Vladimir Streinu, considerat „duşman al poporului”, în anul al treilea, din Institut (dar reprimită, după şase luni, în urma unor asidue demersuri „până sus” ale lui Geo Bogza), a asistat la scrierea romanului „Toate pânzele sus!”, ce avea să obţină un succes fabulos, ba chiar a dactilografiat prima formă, că a jucat, alături de actori importanţi, pe scena Naţionalului, că s-a recăsătorit cu reputatul medic Silviu Sibila… Dar din care aflăm, mai ales, că este copilul părinţilor săi: „«Eu» sunt un copil născut dintr-o mare iubire în care fiecare părinte îl recunoştea pe celălalt – copil care fără să-şi dea seama se alcătuia într-o formulă de care nu era încă conştient, dar atunci când a dezlegat-o, a putut să spună că le este şi le va fi întotdeauna recunoscător.”

Cartea începe ca un „roman de familie”, cu două „albume”. Primul e dedicat spiţei tatălui, născut la Teiu-Argeş, ca fiu al unui proprietar sau mic moşier, Şerban Iordache, şi al Neacşei, al patrulea dintre cei cinci copii rămaşi în viaţă. Cu preţioase referiri la Găeşti, „oraşul de suflet”. Cel de-al doilea „album” îi e dedicat mamei, născută la Baia de Aramă, jud. Mehedinţi , ca fiică  a inginerului de Poduri şi Şosele Constantin Vasiliu şi a Alexandrinei Bălţăţeanu, absolventă a Facultăţii de Litere. Este ramura familiei legată de oraşul Turnu Severin. Dar tot acest „album de familie” e proiectat, ca întreaga reconstituire memorialistică, pe realităţile social-istorice şi politice, cu momentele teribile ale războiului şi ale instaurării comunismului, care au provocat enorme drame colective şi individuale. Evident, în prim-plan se află drama tatălui, criticul de excepţie „licenţiat din învăţământ” în 1947,refuzând propunerea unui Aurel Baranga de a adera la mişcarea de stânga, lovit, deopotrivă, de o cruntă boală de plămâni şi de un regim care-l considera duşman, ajutat în chip admirabil de confraţi care, într-un fel sau altul, se salvaseră (G. Călinescu, Zaharia Stancu, Mihail Sadoveanu, chiar Tudor Vianu, ca şi, în alte împrejurări, de cel mai bun prieten al său, Şerban Cioculescu, victimă, şi el, a regimului comunist), condamnat la şapte ani de închisoare (din care a efectuat trei, spre a fi „achitat de orice penalitate” de către Tribunalul Militar Bucureşti în 1969, cu un an înainte de moarte). Este o carte trăită de autoarea sa, care a trecut prin acelaşi infern prin care au trecut tatăl şi mama ei. O carte care ar putea fi încadrată între acele memorii şi jurnale apărute după 1990, între care se află, să zicem, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, de Ion Ioanid. O carte despre care voi mai discuta, aici sau în altă parte. Şi din care aş desprinde, în final, doar această consemnare halucinantă, care te lasă mut: „Ieşind pe poarta închisorii Jilava, tatei i s-au dat două monede de 25 de bani. Cu una a sunat la sora lui Tanţa, care locuia cel mai aproape, şi cu cealaltă a luat tramvaiul până la ea. De acolo a sunat-o pe mama – a spus că aşteaptă să se mai însereze ca să revină…”

http://www.cronica-gaesti.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s