Dulceaţa domniei, amarul României

candidati-presedinte-680x365Cronicarul Miron Costin relatează, în letopiseţul său, povestea cu sfârşit tragic a celor două urcări pe tron, în Moldova, ale puţin cunoscutului, azi, Miron Barnovschi, pe care biserica noastră ortodoxă îl consideră primul domn martir, prefigurând destinul lui Brâncoveanu. După nici trei ani (13. 01. 1626 – iulie 1629), în care a făcut, conform spuselor cronicarului, mai mult bine pentru ţară decât alţii în patruzeci, refuză cererea marelui vizir de a adăuga, pentru reconfirmarea pe tron, 40 de pungi a câte 500 de galbeni, şi renunţă la domnie, retrăgându-se la moşia sa din Polonia. În aprilie 1633 revine, totuşi, rechemat de boieri, ba chiar face un drum la Constantinopol, pentru a obţine firmanul, însă va fi (şi din pricina intrigilor, şi pentru că a refuzat să renunţe, în faţa sultanului, la credinţa ortodoxă) decapitat la 2 iulie. Avea 43 de ani, iar Costin spune că, aflând că vrea să urce din nou pe tron, un boier polonez i-ar fi spus că nu face bine. Iar Barnovski i-ar fi răspuns: „Dulce e domnia de Muldova!”.
Mi-am amintit de acest domnitor cu destin tragic, „la inimă foarte drept şi nelacom şi blând” (ceea ce poate că nu se prea potriveşte, decât prin contrast, contextului), pentru că mi-au răsunat în minte, zilele acestea, în atmosfera luptelor şi intrigilor electorale cu acuzaţii, insinuări, jigniri şi minciuni, cuvintele prin care a răspuns el avertismentelor leahului. Cuvinte pe care le-aş reformula niţel: „Dulce e domnia de Muldova, dar şi mai dulce e preşedinţia de România!”.
Dulce e preşedinţia de România, de vreme ce către fotoliul ei se înghesuie, iată, nu mai puţin de 14 candidaţi: doi maghiari (Szilagyi Zsolt şi Kelemen Hunor) şi doi antimaghiari (Corneliui Vadim Tudor şi Gheorghe Funar), un comic vestit al micului ecran, mare vânzător de piei de cloşcă (Dan Diaconescu), doi anonimi (Mirel Amariţei, Constantin Rotaru), un domn care nu atrage atenţia decât prin asocierea literar-culinară din numele ce-l poartă (William Brânză), o fostă procuroare comunistă, specializată în reclamarea ţării la UE, apoi o blondă susţinătoare (pe banii ţării) a telegondolelor care duc către nicăieri, a terenurilor de fotbal în pantă, a marilor gale de box, paraşutistă amatoare ea însăşi, un şef de serviciu secret proaspăt demisionat, un profesor neamţ care, cică, şi-ar fi construit cele şase case şi ar fi făcut o avere frumuşică din meditaţii (ceea ce-l face visător pe oricare dascăl din ţara asta şi va schimba orientarea profesională a tineretului, care va da buzna către facultăţile de profil!), un şef de senat care n-are şase case, dar a avut (până azi!) cinci neveste şi, desigur, un tânăr prim-ministru, despre care se gavareşte, de asemenea, ba una, ba alta! Înghesuială teribilă, monşer, de-ţi vine să te întrebi ce-or fi având mulţi dintre aceşti fraţi-pătaţi cu biata noastră ţărişoară, ruinată, sărăcită, îndatorată, plină de scheletele fostelor întreprinderi comuniste sau de splendide culturi de ciulini şi de muşeţel!
Răspunsul e acelaşi: „Dulce o fi fost domnia de Muldova, dar şi mai dulce e preşedinţia de România!”. Şi aşa trebuie să fie, de vreme ce preşedintele actual nu s-ar da scos nici cu tancul, iar dacă ar fi fost în locul lui Barnovschi, ar fi dat, pentru reconfirmare, nu 40, ci patru sute, ba chiar patru mii de pungi cu galbeni, Roşia Montană şi gazele de şist, flota nouă care o fi reapărut după ce a vândut-o pe cealaltă, bricul Mircea, dosarele personale de securist, Insula Şerpilor (deşi nu-i a noastră), terenurile în pantă şi telegondola cu Udrea cu tot, orice! Le-o fi şi dat pe-astea când vreo 7.400.000 de români i-au spus s-o şteargă, iar el a rămas şi n-ar vrea să se ducă pentru nimic în lume!
Acum, când i se apropie, totuşi, sorocul sau obrocul, a intensificat iţăria şi intrigile pe care le tot ţese de zece ani. Nu e limpede ce speră, pentru că preferata lui, specialistă în nimic, cultivată solid la şcoala vieţii, căreia s-ar părea că visează, utopic, să-i deschidă calea către finală, e un pariu pierdut! Dar el a promis tuturor candidaţilor că o să-i dezbrace în public şi o să le-o tragă la popou, cu nuieluşa de alun, ca un domn Vucea contemporan elevilor, sau cu ciorapul plin de nisip, ca prietenii săi, securiştii, celor ce mişcă-n front. Şi a şi început: „Na-na-na! Na-na-na! Na-na-na! NANA!
Între timp, mai bagă băţul prin gardul ruşilor, sperând că, după un ilustru exemplu anterior, va ajunge să fie plimbat în trăsură prin Londra. Unii spun că, după ce se mai agită, după ce mai zdrăngăne nişte cătuşe, după ce unii-l vor lăsa să le cadă din braţe şi după ce va petrece Revelionul, chiar s-ar putea să fie plimbat! Dar nu în trăsură şi nu prin London, ci prin Bucureşti! Eu, unul, cred, însă, că, în acord cu blânda noastră fire mioritică, iertătoare şi bleagă, va fi lăsat să se joace cu vaporaşe de hârtie în apa din cadă, salvând, după cum a pretins că ar fi făcut-o dacă s-ar fi aflat el la comandă, în fiecare zi, Titanicul de la dezastru. Că România, oricum, a scufundat-o!
candidati-presedinte-680x365

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s