Un prozator găeştean: ALECU VAIDA POENARU (20. VIII. 1924 – 26. III. 2004)

Picture 051Se împlinesc, pe 20 august, 90 de ani de la naşterea, la Perieţi, jud. Ialomiţa, a prozatorului găeştean Alecu Vaida Poenaru, plecat dintre noi în urmă cu 10 ani, pe 26 martie 2004. Pe numele său adevărat Vaida Alexandrescu, a fost un reputat medic internist găeştean, pasionat de literatură, care l-a atras încă din perioada studiilor liceale (urmate la Călăraşi) şi superioare (la Bucureşti). Meloman de aleasă cultură, a sesizat talentul nepoatei sale, pianista Alberta Alexandrescu, şi a avut satisfacţia de a o şti interpretând pe scenele din străinătate. Pasiunea pentru muzică se regăseşte şi în textele sale.
Prezent sporadic în reviste, Alecu Vaida Poenaru a fost, totuşi, unul dintre puţinii autori care, trăind în judeţul nostru, au reuşit să tipărească volume în edituri de stat înainte de 1989: “Ana” (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1983), “Supravieţuitorii”, (Ed. Militară, Bucureşti, 1985), “Existenţe paralele” (Ed. Militară, 1987). Acestora li se adaugă “Fă-ţi timp şi pentru mine” (Ed. Militară, 1991), scris şi inclus în planul editorial de asemenea înainte de Revoluţie. După un răstimp, revine cu alte romane, apărute în edituri târgoviştene: “Dans pentru viitor” (Macarie, 1998), “Pavană pentru dragoste şi adevăr” (Bibliotheca, 1998), “Şansa” (Bibliotheca, 2001), “Între două lumi” (Bibliotheca, 2003), la care se adaugă micul dar rafinatul volum de “Miniaturi sentimentale” (Macarie, 1999).
Alecu Vaida Poenaru este autorul unui tip de literatură lipsit de complexe faţă de căutările prozei post-moderne. El mizează, în tot ce a scris şi a publicat (pentru că, după câte ştiu, în urma sa au rămas mai multe texte netipărite), nu pe artificiile tehnice ori pe virtuozitatea scriiturii, ci pe o dorită consistenţă epică şi pe conturul convingător (cel puţin ca intenţie) al personajului. Primele cărţi sunt uşor datate (mai ales „Ana”, inspirat, se pare, dintr-un caz real petrecut într-una dintre întreprinderile găeştene şi axat pe ideea sprijinului colectiv şi dezinteresat care poate reechilibra un destin), existînd chiar impresia că cele apărute la Editura Militară sunt scrieri cu problematică civilă uşor militarizate. În schimb, romanele postdecembriste sunt scrise fără autocenzura care marca, îndeobşte, în comunism, textele oricărui autor în mai mare măsură decât cenzura. „Dans pentru viitor”, de pildă, pare o scriere alcătuită în mod intenţionat fără mari pretenţii, dar cu multă ştiinţă şi, mai ales, cu o plăcere a înscenării simple, aproape convenţionale, a unei intrigi. Este un fel de variaţiune pe tema predilectă a autorului, înfăţişând constituirea a trei cupluri erotice, introduse în roman prin cel mai simplu pretext care există pe lume: locuiesc în acelaşi imobil. Un aviator şi o balerină, un profesor universitar şi studenta sa, un viitor medic şi o speranţă a baletului formează cupluri care trăiesc mici drame rezolvabile şi realizează fără mari convulsii dezideratul personajelor lui Camil Petrescu, acela de a se realiza într-o iubire dacă nu absolută, măcar frumoasă. Fundalul social pe care evoluează cuplurile este aproape neutru (deşi titlul vorbeşte, parcă, nu numai despre viitorul protagoniştilor, ci şi despre al societăţii româneşti postrevoluţionare).
Mai ancorat în realitate este „Pavană pentru dragoste şi adevăr”, în care autorul abordează probleme care au fost dezbătute îndelung în presa noastră: neocomunismul, mineriada din iunie, adevărul, minciuna, schimbarea, dar mai ales implicarea sau neimplicarea artistului şi a oamenilor, în general. Andrei Codarcea, personajul principal, este un compozitor în plină afirmare, absorbit până într-atât de arta sa încât (fapt oarecum neverosimil) nu sesizează că pe 22 decembrie are loc o revoluţie. În schimb, soţia sa, frumoasa şi talentata balerină Marta, iese în stradă, participă la revoltă, dar şi la manifestările din Piaţa Universităţii (sugerate doar), devenind victima mineriadei (este arestată, bătută, scapă ca prin minune de un viol, se alege cu un picior rupt şi-şi compromite cariera artistică). Totul este, de fapt, o rememorare a pianistului, într-un dificil efort de înţelegere a faptelor şi de trezire din hipnoza artei. În final, el va ieşi din spaţiul închis al acesteia, implicându-se în alegeri, în cadrul unei organizaţii apolitice. Problema de principiu este bine pusă, dar finalul e oarecum tezist. Cam acelaşi lucru s-ar putea spune despre „Şansa”, unde Vasile Pârlog, fost şofer de maşini grele de transport, îşi părăseşte meseria şi începe să lucreze în agricultură. Romanul urmăreşte felul în care, pas cu pas, acest om al vremurilor noi, din care autorul vrea să facă un personaj exemplar, se ridică printr-o muncă cinstită, ajungând să întemeieze un holding prosper şi să-şi refacă, după moartea soţiei, viaţa alături de o frumoasă economistă.
Proza plăcută a lui Alecu Vaida Poenaru este marcată de un uşor idealism, în parte al autorului însuşi, în parte al epocii în care şi-a scris ultimele romane. Un idealism pe care realităţile anilor din urmă îl contrazic violent.

http://www.cronica-gaesti.ro

 

Picture 051

 

Picture 052Picture 043Picture 042

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s