Eonul Carpaţilor

Revista-SFERA-EONICA-9

Stau câteodată, drăgăliţă Doamne, şi mă tot întreb cum s-ar putea defini fenomenul ăsta pseudocultural care simt că mă copleşeşte pe trezie şi-n somn…Şi gândul mă duce, iată, cu vreo şase decenii în urmă, când, copil, aflam despre „folclorul nou”, împănat de  „Ilenuţe tractoriste” şi „Ionei brigadieri”, care se iubeau muncind şi ascultau susurul naturii odată cu freamătul „timpurilor noi”. * Dar, vorba târgovişteanului poet, au trecut vremile-acelea, şi ajunserăm în alt veac şi în alt mileniu, cu internet, site-uri literare şi facebook, cu bloguri şi forumuri pe care tot românul, care nu s-a născut doar poet, ci şi prozator, eseist, comentator, opinioman, jurnalist şi eţetera, scrie cum vrea şi cum poate, mai cu greşeli de gramatică, de ortografie, de logică şi de limbaj, mai bine sau mai rău, dar scrie, scrie şi iar scrie! Şi anunţă cărţi şi postează reviste şi le comunică adresa de pe site-uri şi le expediază prin e-mail, în format pdf. * Aşa primesc şi eu publicaţii de care n-am auzit şi despre care, adesea, nu ştiu dacă apar doar în format electronic sau şi pe hârtie! * Toată lumea scrie şi toată lumea scoate ziare şi reviste, până şi la Găeşti apar două publicaţii, una îl laudă pe primar, iar alta-l înjură la greu! * Şi uite că-mi veni-n gând ideea (cum ziceau activiştii pe vremuri!): avem în faţă nu un folclor nou, ci unul  foarte nou! Internautic! Paralel cu cel veritabil, precum, ieri, Festivalul „Cântarea României”  cu adevărata cultură. * Acum, revenind(u-mi), să mă opresc la una dintre revistele astea pe care le primesc prin e-mail. * Până spre a doua jumătate a anului trecut, mi se expedia ritmic mensuala  „Constelaţii diamantine”, aşezată sub egida unei Ligi a Scriitorilor Români. Făcând imprudenţa de a o lua în tărbacă, primii (prin e-mail, cum altfel?!) nişte grozave, repetate şi, până la urmă, redundante înjurături de la un bătrânel nedus la biserică de peste ocean, autodeclarat cel mai mare poet de limbă română, care onorase cu versurile sale nemuritoare (ce mie mi se păruseră, probabil, anoste) respectiva „Constelaţie”. În plus, de câteva luni nu mai primesc revista şi, sincer să fiu, sper că nu fiindcă s-a supărat, ci pentru că a răposat! * De răposat o fi răposat ea, dar se pare că a fost clonată, sub titlul blagian „Sfera Eonică” şi sub egida aceleiaşi „Ligi”, dar amintind mai curând de „Răcnetul Carpaţilor” („revistă de cultură universală”, cum altfel?!). * Am în faţă, pe ecranul calculatorului, nr. pe decembrie2013 (anul II, nr. VII). * Acum, până şi şcolarul din ultima bancă ştie că umorul rezultă dintr-un contrast. Bunăoară, ticăitul Trahanache este membru al atâtor comitete şi comiţii, încât nici nu le ţine minte, astfel că e nevoit  să-i înmâneze lui Dandanache (mai uituc decât el!) cartea sa de vizită, pe care sunt trecute-n detaliu. * Încornorat, confuz, clopoţind aiurea, dar plin de importanţă şi copleşit de demnităţi al căror număr nici nu-l mai ştie!… Cum să nu râzi?! * Ei bine, chiar cum depăşeşti pagina de titlu, revista „Sfera eonică” aminteşte de cartea de vizită a bătrânului soţ al Zoei,  prin enormul umor  rezultat tot din contrastul dintre morgă şi derizoriu. Eventualul meu cititor pierde mult din pricină că nu pot cita integral cele două pagini care ne pun în faţă membrii fondatori şi colectivul de redacţie!  * Dar sper să se descurce cu internetul şi să se distreze din plin. Eu voi spicui, doar, câte ceva. * Membrii fondatori, în număr de doi, ocupă, cu poze şi cu indicarea tuturor comitetelor, care pur şi simplu-i strivesc prin importanţă şi număr, cea de-a doua pagină. Este vorba despre: N.N.Negulescu –  iniţiator, prim fondator şi ex-director al revistei „Constelaţii diamantine” (iată!!!);  iniţiator, prim fondator şi actual director/redactor-şef al revistei „Regatul  Cuvântului”;  membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe; director/Redactor-Şef al revistei „Sfera Eonică” şi despre Al. Florin Ţene, membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe şi Preşedinte al Ligii Scriitorilor Români. * Mai departe, întreaga pagină a treia este ocupată de Colectivul de redacţie, cu: Membri de onoare (12); Director (cel deja amintit); Redactori-şefi (3); Secretari (2); Redactori principali (5); Redactori (7); Redactori asociaţi (8). În total, 34, cu titluri, apartenenţă, comitete, comiţii. Ceea ce te face să cazi pe spate! * Însă adevăratul comic rezultă din discrepanţa, sesizabilă la nivelul întregului, dintre morga acestei cărţi de vizită colective şi (non)valoarea mai tuturor materialelor  înţesând cele 52 de pagini. Căci dincolo de această morgă afişată fără pic de simţ al ridicolului, revista este  un produs al celui mai cras veleitarism şi o colecţie de platitudini de un haz (involuntar , desigur!) nebun. * Nici nu ştiu ce să selectez mai întâi, dar n-aş sări  cu niciun chip peste eseul liricoid închinat lui Nichita Stănescu de către Livia Ciupearcă (există şi un comic al numelor în această revistă, căci în afara doamnei Ciupearcă mai găsim un Roni Căciularu – care scrie despre Mihai Batog Bujeniţă –, o Alina Beatrice Cheşcă, un Stelian Gomboş, dar şi un Sebastian Golomoz). * Textul doamnei Ciupearcă vibrează…eonic  de la un capăt la altul:  „Da, «suntem un timp», aparţinem Lui şi-apoi ne topim în magma lui. Şi-n«gelatina timpului», în nobila familie a marelui-cosmos, îl putem consemnape un «străin de unu / un străin al unului...» un «călător prin cuvinte...».  Înacest mod «se vremuieşte» trecerea. Într-acest mod «se arcuieşte» amintirea. Iar, Tu,Nichita, rămâi «nervura frunzelor», triumfând în eternul saltului în timp, pentru a-ţiauzi şoapta: (…) Timpul se ţinteşte sau se ţintuieşte? (…) Şi-n acest vârtej învârtoşat, «doarme între nori ochiul tău deschis» , iubite Poet!Dacă la o răsărire, vocea străpunge prin timp, străluminat, predacic (…), întru trecerea măiastră, traiectul pietrei murind este unul la fel de singular(…), pentru că poetul cunoaşte secretul «suspinului de piatră», meşter întru definire (…), meşter în a o «descuia…»”. Şi tot aşa, pe două pagini, până la efuziunea finală:  „La ceas de mare taină, când se-nfrăţesc Soarele cu Luna, când Saturn îşi îmbrăţişează suratele, când Dunărea-şi botează apele în Marea cea Neagră, când ochiul drept îl  struneşte pe cel stâng (pentru a-l lecui de strâmbătate), să ne rugăm, prieteni cititori, versuind (în stilu-i caracteristic) împreună cu Nichita, cu-al nostru serafic Poet”.  * Însă doamna Ciupearcă nu e o rătăcită în peisajul „Sferei eonice”, întrucât îl are, de pildă, ca bun vecin, pe dl prof. dr. Adrian Botez, care ne dăruieşte eseul „Soarele, Făt Frumos, Caloianul, Orfeul/ Ripheul şi Hristos”, din care aflăm că „în esoterismul antroposofic, Soarele Pârjolitor, Ucigaş, este considerat…  DEMON”. * Şi, mai deprte, în revistă, binecunoscuta lipsă de cumpănire în aprecieri a veleitarismului. Căci iată ce verdict dă amintitul Roni Căciularu în legătură cu un roman semnat de Mihai Batog Bujeniţă: „«Calendele Măgarilor» ne ilustrează un scriitor din cei mai buni pe care, cred, îi are azi România. Sunt sigur că afirmaţiile mele vor irita multă lume scriitoricească, care n-a apucat încă, sau n-a vrut, să-i vadă adevărata strălucire.Timpul, însă îmi va da dreptate.” * La rândul ei, Vavila Popovici trimite tocmai din SUA un text despre Nicolae Labiş, din care selectăm următoarele truisme de manual alternativ pentru şcolile de ucenici:  „Când ne amintim de Labiş, să ne amintim de minunatul său poem Moartea căprioarei, capodopera liricii lui, descriere a vânătorii, poem în care Labiş se desparte de copilărie, trecând spre adolescenţă, maturitate chiar prin descoperirea tainelor universului care leagă viaţa de moarte. Prima strofă a poeziei transcrie un peisaj halucinant, de sfârşit de lume, peisajul secetei şi al morţii de după al doilearăzboi mondial, în impresionante imagini.” *  Dar având în vedere că am început cu autorul celor „11 elegii”, să încheiem tot cu el, de data aceasta în  viziunea lui Ion Pachia-Tatomirescu, glăsuind pe patru pagini amorfe despre ”Noua ontologie a limbii/ logosului din temeiul paradoxismului”, cam în acest stil gongoric, în stare a încurca  limba şi a suci minţile: „Începută în zonele rarefiate ale indeterminării, ca posibilitate pură, coex­istenţă a contrariilor, aventura increatului se rezolvă în concretul organic, ca latenţă germinativă; începută în planul speculativ, al ideii, ea se încheie în planul practic, al muncilor de primăvară; începută ca identi­tate cu o formă fără trup, ea se sfârşeşte ca identitate cu o formă încorporată istoric – Patria: tărâm prin excelenţă al increatului, în sensul unui viitor care oferă toate datele şi aşteaptă să fie construit.  (…). De fapt, Elegia a zecea se lămureşte  între paradoxurile ens-ului / non-ensului (ale «Omului-Fantă», ale «Fant-Omului»).” * Ei, da! Vezi mata cum devine?! Bravos naţiune, halal să-ţi fie!

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Eonul Carpaţilor

  1. Excellent blog you have here but I was wanting to know if you knew of any discussion boards that cover
    the same topics talked about here? I’d really like to
    be a part of group where I can get advice from other experienced individuals that share the same interest.
    If you have any suggestions, please let
    me know. Many thanks!

  2. Thanks for the feedback. Unfortunately, I can not give suggestions on discussion forums on my blog. Texts that appear post, usually in two publications: „Letters” (culture magazine of Targoviste) and „Chronicle of Găesti” (bimonthly publication of the small town where I live ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s