Privighecioara

ImagineÎn vremea cealaltă, pe care în aproape un sfert de veac ne-am obişnuit s-o numim odioasă, era tare greu să publici dacă nu aveai talent. Dar se cultiva, în acelaşi timp, ideea că masele au capacităţi creatoare şi astfel a apărut noţiunea de artist amator (pictor naiv, poet ţăran, rapsod cult, poet muncitor, autor de brigadă artistică de agitaţie ori de texte satirice). Sfera aceasta a amatorismului şi-a găsit, până la urmă, un mediu larg de manifestare în aşa-zisul Festival al Muncii şi Creaţiei Artistice de Masă „Cântarea României”, în cadrul căruia a luat naştere o cultură paralelă, a cărei importanţă era intens clamată, dar de a cărei lipsă de valoare nu se îndoia aproape nimeni  (probabil că nici Ceauşescu însuşi!).

În cadrul creaţiei literare, această sferă amatoristică reprezenta, de cele mai multe ori, formula  unui soi  de folclor scris. De altfel, încă din primii ani de comunism, apăruse noţiunea de „folclor nou”, constituit, în realitate, din nişte contrafaceri în stil popular în care apăreau „Ilenuţe tractoriste” sau brigadieri fruntaşi, care se iubeau muncind şi ascultau glasul naturii odată cu freamătul „vremii noi”. Ulterior, s-au inventat sintagmele ambigue „poet ţăran” sau „rapsod cult”, referitoare la nişte indivizi mai neşcoliţi care aveau darul versificării, deşi rămâneau, în genere, nişte imitatori ai folclorului care foarte rar produceau strofe acceptabile.

Îmi amintesc de o vizită la un asemenea creator, un poet ţăran, care era, de fapt, pădurar. Pe la Lucieni, dacă nu mă înşeală memoria. Personal, nu apreciam deloc genul acela de poezie, şi i-am şi spus-o unuia dintre activiştii culturali judeţeni care însoţeau micul nostru grup de scriitori. La care el mi-a replicat că nu prea ştie cum compune pădurarul, dar acesta are o excelentă ţuică de prună şi, pe deasupra, o s-o garnisească şi cu nişte gustări pe măsură. Sincer să spun, mie unuia, care am fost singurul care a frunzărit şi caietul de versuri ferfeniţit al pădurarului liric, nu mi-au plăcut nici gustările, nici ţuica şi nici poeziile! Mai exact, calitatea poeziilor a făcut să-mi stea-n gât şi mâncarea şi băutura!

Dar, vorba poetului, au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, însă triste şi amare, şi iată-ne într-un alt veac şi într-un alt mileniu! Dar, mai ales, într-un alt context. În literatură s-a dat drumul la publicat şi au apărut scriitori celebri în oraşul, în cartierul, pe strada, pe scara de bloc sau în apartamentul lor proprietate personală ori cu chirie! Însă, de când cu internetul, autorii ăştia îşi etalează aşa-zisele creaţii pe te miri unde, ba chiar ne bombardează cu ele. Avem, de fapt, în faţă, un alt tip de folclor! Foarte nou în aparenţă, dar foarte asemănător,în realitate, cu cel de-acum vreo şase decenii!

Am analizat acest fenomen la nivel mai larg, în revista de cultură pe care o conduc. Dar aici aş vrea să mă refer la manifestarea lui pe plan local. Există, deci, şi în oraşul frigiderelor, ca pretutindeni, veleitari lirico-satirici, pretinşi poeţi care caută să se manifeste public. Unul (mai exact, una!) dintre aceştia, un soi de jurnalist amator care scoate (pentru că şi în acest domeniu se manifestă o libertate fără oprelişti) o fiţuică imundă şi grosolană, susţinută financiar „la secret”, postează, din când în când, pe site, sau tipăreşte în paginile acesteia, nişte producţii poetico-pamfletare pe lângă care creaţiile poeţilor-ţărani de odinioară par geniale, dar, mai ales, de un admirabil bun-simţ!

Poezelele cu pricina nu sunt altceva decât nişte mizerii inculte şi atât de lipsite de orice har (al gândirii, al sensibilităţii, al exprimării ori al versificaţiei), încât, dacă, prin absurd, Titu Maiorescu, celebrul critic, autor al apostrofei „În lături!”, ar învia şi le-ar citi, ar muri din nou în secunda următoare! În ce mă priveşte, având în vedere că am trăit mai încoace şi am văzut mai multe ca Maiorescu, reuşesc să  mă menţin în viaţă, ba chiar să râd!

Ţinta compunerilor stupide ale individei, în care ea practică un umor de crâşmă (deşi s-ar putea să jignim şi clienţii crâşmelor spunând asta!), este primarul Găeştiului. Dar, în unele momente, muza ei  schiloadă o îndeamnă şi către subiecte de audienţă mai largă. Şi iată ce iese, atunci (ca de fiecare dată), din pana ei ciungă: „Căcărău şi Pontănacu! Şi-au luat nădragi/ Şi s-au fudulit la lume/ Să le fie dragi!/ Brăcinarii li s-au rupt/ De la cununie/ Azi popou şi-l arată/ Într-o „armonie”!/ Cică în amoru lor/ S-a înfipt Varanu/ Şi le-a supt cât a putut/ La ambii…ciolanu/ Iohatan, unul cu colţii,/ Îi ia-n băşcălie,/ Iar în ţară toţi baronii/ Vor la puşcărie!” A vorbi, în legătură cu o asemenea compunere infantilă în versuri searbede şi defectuoase ca logică, de incultură, de lipsă de har, de precaritate a inspiraţiei, e inutil! Sunt, pur şi simplu, nişte stupizenii, nişte tâmpenii! Ba chiar nişte produse psihanalizabile! Şi, în acelaşi timp, vrednice de a fi scrijelite pe pereţii toaletelor publice, nu de a fi postate pe site şi publicate în ziar (chiar dacă şi acesta practică acelaşi stil grobian şi murdar!).

Din păcate, având pe mână o publicaţie şi un site, femeia-versificatoare face şi victime colaterale! Bunăoară, la un moment dat, ea afirmă bombastic, în nişte aserţiuni inculte, că un biet jurist  găeştean cu fumuri lirice ar fi scris o memorabilă poezie închinată lui Adrian Păunescu:VERSURI SFÂȘIETOARE ÎN MEMORIA UNUI SIMBOL NAȚIONAL! Vezi cum a transpus un găeștean, cu sensibilitate, jalea unui întreg popor!” Aşadar, primadona (de fapt, privighecioara!) emite şi panseuri critice! Dar nu ezită a-şi deconspira nostalgiile după Epoca de aur: „Pe 5 noiembrie se împlinesc 3 ani de când marele poet şi organizatorul Cenaclului Flacăra (întrunirea muzical-culturală îndrăgită de publicul tânăr sau „generația în blugi”, şi nu numai!), a plecat la Cer. Românii iubeau muzica şi poezia promovate de Păunescu, abia aşteptau un nou spectacol adevărat românesc!” Cât despre bietul jurist, el scrie numai un picuţ mai bine decât cea care-l promovează, dar tot lamentabil: „A plecat TITANUL dintre noi/ Şi ne-a lăsat în suflet mari regrete…/ De pana lui ne e atât de sete,/ Şi ne simţim mai singuri şi mai goi.//  A fost chemat de cei de mai’nainte/ La un sobor al penelor măiestre/ Unde’nălţat va fi pe ‘nalte creste/ În spirit pur şi fără oseminte.”

Mă întreb de ce şi-or fi risipind banii cei care subvenţionează publicaţia şi site-ul acestei privigheciori căreia nu-i ajunge că infectează jurnalistic oraşul, dar îl mai poluează şi liric!

28 februarie 2014 – http://www.cronica-gaesti.ro

Anunțuri

2 gânduri despre “Privighecioara

  1. Întocmai, Angela, au mintea odihnită şi nesimţirea fără limite! Dar nu trebuie să cedăm! Să ne aşezăm, până la final, cu puşca vorbelor şi a ironiei în faţa lor, ca Beranger în faţa rinocerilor şi a rinoceritei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s