Ping-pong şi discriminare

Ne îndreptăm către Sărbătorile de Iarnă, parcă mai nerăbdători decât oricând, cu atât mai nerăbdători şi mai plini de iluzii cu cât n-am fost, vorba ceea, vreodată mai săraci ca acum şi ca de când suntem. Şi cu cât ţara, înglodată în datorii şi înceţoşată de confuzie, pare mai răvăşită. O ţară a contrastelor, în care unii caută în gunoaie, aşteptând ca ele să fie mai darnice de Sărbători, în vreme ce alţii caută destinaţii exotice, unde să cheltuiască într-o săptămână echivalentul salariului pe douăzeci de ani al unui amărât de profesor de excepţie sau al unui pârlit de jurnalist de rând. În vremea asta, uitând că au fost plantaţi acolo ca să se ocupe de grijile ţării, mai-marii joacă ping-pong între cele două Palate cu vorbele acide şi cu legile, amuzându-se de abilitatea fiecăruia. Numai că jocul ăsta, care tot ameninţă să se transforme într-un război de operetă, ustură al naibii pielea majorităţii cetăţenilor, tot aşa cum pupăturile adversarilor din Parlamentul anului 1907 aveau să usture (apud Liviu Rebreanu) pielea ţăranilor. Şi, urmând pilda celor din frunte, cei din straturile următoare se aliniază şi ei în tabere adverse şi, mai ales, ajung să se urască din toată inima, fără să prea ştie de ce. Iar cum stratul lumii literare, marginalizată aşa cum e în aceste vremuri, nu putea să facă excepţie, interesul propriu sau de grup, dar şi bunul-plac se instaurează şi aici. Iată, bunăoară, breasla noastră scriitoricească. Pentru că boroboaţele sunt ceva obişnuit în România, nu putea să nu facă şi ea câteva. Dintre acestea, cea mai gogonată a fost prevederea statutară de a categorisi membrii primiţi în ultimii ani în titulari (câţiva) şi stagiari (cei mai mulţi). Măsura a făcut criteriile mai permisive, stagiarii fiind membri cu drepturi limitate şi urmând a fi transformaţi în titulari sau invalidaţi după trei ani. Şi cum acei trei ani au cam trecut pentru primii admişi, iată că s-a renunţat la a mai primi stagiari (şi la a se face primiri timp de un an), cei existenţi urmând să prezinte un dosar în vederea validării ca titulari. Aici vine, însă, stipularea surprinzătoare, ba, aş zice, revoltător de discriminatorie: comisia de validare va lua în considerare doar cronicile şi recenziile apărute în revistele Uniunii Scriitorilor sau în cele care s-au aşezat sub egida sa (mai curând formală).

Sigur, apar în România numeroase mormane lunare sau trimestriale de maculatură, unde se răsfaţă veleitarismul, mediocritatea şi chiar incultura. Am şi semnalat, pe ultima pagină a publicaţiei noastre, acest fenomen, oprindu-mă asupra mai multor asemenea tipărituri. Dar a da un astfel de ucaz este de mirare într-o societate democratică şi, mai ales, într-o ţară unde se tinde (vorbă să fie!) către descentralizare. Dincolo de faptul că e absurd! Şi ca să nu mă refer la alte publicaţii (deşi sunt mai multe, prestigioase, care nu se află sub egida US), să rămân la revista noastră. Carevasăzică, articolele, cronicile sau recenziile semnate în timp de Mircea Horia Simionescu şi Alexandru George (plecaţi, din păcate, dintre noi), dar şi de domnii Barbu Cioculescu, Mihai Cimpoi, H. Zalis, Alex Ştefănescu, Ioan Adam, Liviu Grăsoiu, Mircea Constantinescu, Nicolae Scurtu, Florentin Popescu, Victor Petrescu, ori de către doamnele Sultana Craia, Ana Dobre, Agnes Erich, şi încă mulţi alţii sunt de luat în seamă când apar într-o revistă agreată de US (în care ei au şi publicat, şi nu o dată!), dar nu mai contează când apar la noi (sau la alţii). Să fie comisia de validare formată din persoane care nu sunt capabile să aprecieze decât după lista stabilită de sus?! Să conteze mai puţin un articol consistent din „Litere”, semnat de un critic veritabil, decât o recenzie leşinată a unui veleitar, apărută într-o publicaţie pusă sub egida US? Cu atât mai mult cu cât, lăsând modestia la o parte, „Litere” (dar şi altele) este o revistă mult mai bună şi mult mai serioasă decât unele dintre cele aşezate sub pălăria ocrotitoare a US!

Nu ştiu în ce mod va rezolva Uniunea problema stagiarilor, care trebuie titularizaţi sau invalidaţi. În fond, asta mă interesează mai puţin (deşi unora le-am dat recomandări la întocmirea dosarului de primire). Ucazul discriminator mi se pare, însă, ca să adopt logica prezidenţială, nu doar antidemocratic, dar şi…neconstituţional. US încearcă să procedeze, în acest sens, ca URSS (mă rog, ca Rusia!): când nu-i convine ceva sau când are un interes, îţi opreşte sau îţi scumpeşte gazul. Deşi US nu produce gaz. Dar crede că a pus mâna pe robinet!

(Litere, nr. 11-12 (165-166)/ noiembrie-decembrie 2013)

Post scriptum: După redactarea şi publicarea acestui articol, am aflat („pe surse”) că US şi-a dat şi ea seama că n-a procedat corect discriminând anumite publicaţii (şi dezavantajând autorii comentaţi în paginile lor). Aşa că, în primă instanţă, a intocmit o listă scurtă de reviste care nu se află sub egida sa, dar care trebuie luate în seamă. Între ele, şi revista „Litere”. Apoi, mai-marii scriitorimii române au mai cujetat şi au decis să se ţină cont nu de revista în care a apărut un text critic, ci de numele celui care l-a semnat. Şi, aş îndrăzni să sper, de valoarea şi credibilitatea textului respectiv. Pentru că într-o ţară în care se atribuie lucrări de mulţi euro contra comisioane, în care arbitrii de fotbal (handbal, baschet, polo etc.) decid cum decid, nici arbitrii literari (criticii, adică) nu vor fi fiind întotdeauna cruce de biserică!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s