„În poblic”!

Ni se întâmplă des în viaţă să ajungem la vorba unora de care obişnuim a râde cu poftă. Bunăoară, Jupân Dumitrache, personajul lui Caragiale, cel cu onoarea de familist. Aflat la grădina de vară împreună cu Veta, consoarta dumisale, şi cu Ziţa, cumnată-sa, proaspăt „dezvorţată”, ca atâtea Ziţe de azi, e intrigat la culme de privirile aruncate înspre „cocoane” de către un „bagabont cu sticlele-n ochi şi cu giubenul în cap”. Dar nu ripostează pe loc, pentru că dumnealui, de, e negustor, şi nu se poate pune „în poblic” cu un „mitocan” oarecare.
Râdem noi râdem de acest dulce încornorat, dar el avea dreptate. Nu e bine să te pui „în poblic” cu fitecine. Din păcate, însă, ne punem, iar în zilele noastre n-o mai facem pe la grădinile de vară. Acolo-şi dau în cap de-adevăratelea, din felurite pricini, băieţii de cartier sau cei de bani-gata. Pentru noi, ceilalţi, rămân alte posibilităţi: site-urile publicaţiilor, blogurile personale, pagina de ziar, apariţia „pe sticlă”, în emisiuni de prost-gust, facebook-ul şi încă alte nu mai ştiu câte mijloace de a ne lua-n gură cu te miri cine.
Şi dacă stăm să ne gândim, ce idilice erau vremurile lui jupân Dumitrache şi ale părintelui său, Nenea Iancu! „Marea trăncăneală” a personajelor acestuia din urmă, înzecită şi însutită în zilele noastre, s-a mutat din saloanele mic-burgheze şi din cârciumioarele patriarhale în presă, la „tembeliziuni” şi pe internet. S-a dus şi decenţa limbajului. Căci Dumitrache îl declară „bagabont”, „coate-goale” sau „papugiu” pe tânărul „amploaiat” numai într-o discuţie. La o cafea. Altminteri, i-ar fi vorbit, în felul lui, politicos „bagabontului”, luându-l de guler şi întrebându-l: „Ce pofteşti, mă musiu?”. E drept că, după această francofonă întrebare, pusă pe un ton nu tocmai blând, negustorul „l-ar fi umflat”, adică i-ar fi aplicat o corecţie fizică. Dar nu „în poblic”! Mă tem, însă, că, dacă ar trăi astăzi, jupân Dumitrache şi-ar deschide cont pe facebook, postând acolo fotografii cu Veta, cu Ziţa, ba chiar şi cu Chiriac, veghetorul onoarei sale de familist, adică un fel de ţap care păzeşte varza. Ba ar face şi comentarii pe site-urile diferitelor publicaţii centrale sau locale. Numai că, Dumitrache al nostru sau, mai exact, avatarul său contemporan, adică un Dumitrache reîncarnat, dar tot plin de „ambiţ”, şi-ar lua, curajos, un pseudonim sau, cum se zice pe englezeşte, un „nick name”. Şi, la adăpostul acestuia, s-ar înjura ca la uşa cortului, cu greşeli de scriere şi de exprimare, cu toţi cei care l-ar deranja cu ceva. „Bagabont”, „coate-goale”, „maţe-fripte” şi alte asemenea epitete ar fi dulci mângâieri faţă de ceea ce lui Dumitrache contemporanul nostru, bucureştean ori găeştean, i-ar ieşi de sub tastatură. Ba chiar şi Spiridon, băiatul de pricopseală în casa negustorului, s-ar înregistra pe site-uri şi, alegându-şi, de exemplu, pseudonimul Moromete, că a auzit el că ăsta ar fi un ţăran deştept, s-ar pune pe înjurat. În vreme ce Ziţa, „dezvorţata”, fiind „ambetată absolut”, ceea ce înseamnă plictisită, nu beată (deşi fata pare mai mereu beată, nu plictisită), şi-ar deschide şi ea cont pe site-ul ziarului local independent (şi impertinent), debitându-şi ideile de două parale şi, mai ales, frustrările şi istericalele sub numele Aura, de pildă. Dovedindu-se capabilă să gavarească prostii pe orice temă, dar mai ales să jignească fără temei, în acelaşi stil şi în acelaşi limbaj cu al publicaţiei preferate.
Acum, lăsând gluma la o parte, administraţia unor asemenea site-uri ar trebui să nu le permită nici lui Dumitrache, nici lui Spiridon, nici Ziţei (deveniţi Nilă, Moromete, Rromânul, mihai@mihai, Aura&Balaura, mamiţa&miţa sau naiba mai ştie cum) să-şi verse jegul gândurilor şi scursorile fierii în public. Sunt reţele de socializare şi site-uri care nu permit postarea de mizerii, iar asta e o cenzură benefică. Aşa, de pildă, pe facebook, atunci când a murit marele regizor Sergiu Nicolaescu, un domn plimbat prin străinătăţuri, care părea persoană onorabilă (dar nu prea avea toată ţigla pe casă), şi-a exprimat din suflet bucuria că a murit un comunist sadea, după care a revenit cu o listă de zece-douăzeci de alţi decretaţi comunişti, personalităţi cunoscute, a căror moarte el ar fi aşteptat-o cu nerăbdare. Nici n-am apucat eu bine să-i atrag atenţia că cine sapă groapa altuia poate să cadă singur în ea, că administraţia facebook l-a şi suspendat. Din câte-mi dau seama, definitiv. Aşa cum ar trebui să facă, în situaţii similare, orice site şi orice publicaţie care se respectă. Numai că unele, de-astea independente dar susţinute material „la secret”, nu doar că nu fac aşa ceva, dar, de obicei, îşi ridică împreună cu pretinşii cititori-comentatori poalele-n cap, arătându-şi „în poblic” popoul.
Ceea ce poate face pe oricine să exclame, instantaneu, precum un alt personaj al lui Caragiale: „Murdar!”

(„Cronica Găeştiului”, aug. 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s