Critica afectivă

LECTURI, IULIEDUPĂ CE a dat, în 2006, un prim volum de „Lecturi empatice”, Mihai Stan îşi strânge producţia critică şi publicistică într-un al doilea („Lecturi empatice – 2”, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2013). Autorul acestuia, găeştean născut la 9 iulie 1943, fost profesor la Institutul Special de Reeducare a Minorilor, din 1966 până în 1977, este un cunoscut editor din Târgovişte, dar şi un înzestrat prozator, autor a două romane SF bătând spre parabolă – „Clone” (2003) şi „Exodul” (2011) –, ca şi al altor două, cu tentă autobiografică, panoramând infernul comunist şi purgatoriul postcomunist – „Paradis” (2004) şi „Ieşirea din paradis” (2007); a dat, de asemenea, un excelent volum de convorbiri cu Mircea Horia Simionescu („Rătăcirile unuui caligraf”, 2006) şi un altul, „Confreria” (2009), cu scriitori grupaţi în jurul revistei „Litere” şi în cadrul „Societăţii Scriitorilor Târgovişteni” (al cărei preşedinte este, de la fondarea ei, în 2005). Cartea de acum trebuie legată de activitatea sa de editor şi de redactor-şef de revistă. Un editor care se respectă (iar Mihai Stan este unul) exprimă judecăţi critice implicite prin standardul impus editurii sale. Iar dacă o face şi explicit, atunci este cu atât mai bine. Mai ales dacă empatia nu alterează obiectivitatea.
Toate textele din prezentul volum (ca şi majoritatea celor din primul) au fost publicate în revista „Litere”. Revista are o redutabilă echipă de critici. Ei aparţin unor generaţii diferite (de la Barbu Cioculescu, Henri Zalis, Mihai Cimpoi, Iordan Datcu, la Alex Ştefănescu, Liviu Grăsoiu, Ioan Adam, Victor Petrescu, Nicolae Scurtu ori Florentin Popescu şi, poate, semnatarul acestor rânduri…empatice, până la tinerele Ana Dobre şi Margareta Bineaţă), ilustrând o varietate de stiluri ale receptării. Între ei, Mihai Stan ocupă un loc distinct, prin generozitatea lecturii, dar şi prin echilibrul aprecierilor. Formula sa pare a îmbina critica şi publicistica, acordând, deopotrivă, atenţie textului şi contextului, cărţii şi autorului. Într-un fel, Mihai Stan este ceea ce indică şi titlul cărţii sale – un lector avizat şi dispus să evidenţieze reuşitele acolo unde le află, mai curând decât un critic scorţos şi pedant, înarmat cu grile şi concepte, gata să sancţioneze cu aspră tranşanţă neizbânzile. Într-un fel, editorul, încrezător în posibila evoluţie a autorilor, dublează criticul circumspect. Tot el stimulează interesul pentru o paletă mai largă a manifestărilor auctoriale, astfel că chiar în volumul de faţă vom afla interesante opinii asupra romanelor lui Dan Gîju, Titi Damian sau Emanoil Toma, dar şi asupra criticii lui H. Zalis, a lui Victor Petrescu ori a Sultanei Craia, asupra publicisticii basarabeanului Iulian Filip din volumul „Când pe morţi îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii?”, dar şi asupra memorialisticii lui Florentin Popescu din „Un mesteacăn rătăcit în câmpie”, asupra „Sonetelor lui Petru Cercel”, închipuite de George Toma Veseliu, dar şi asupra câtorva „monografii şi monografi” (Mihai Gabriel Popescu, George Coandă, George Toma Veseliu, Victor Negulescu, Victor Davidoiu, Niculae Ionel sau Ion Bratu). Un loc aparte îl ocupă „Cărţile Bibliothecii”, adică ale propriei edituri. Aici, în locul textului, a cărui valoare nu mai trebuie demonstrată, este lărgit contextul, în aşa fel încât, deopotrivă, omul şi opera ies în câştig. Primul text de această factură, publicat în revista „Litere” (nr. 1/ 2008), îi este consacrat lui Mircea Horia Simionescu, convins să susţină rubrica „Literatură dus-întors” în liliputana (pe atunci) publicaţie găeşteano-târgovişteană. Spre a ieşi, prin aceasta, dintr-o criză de creaţie şi a încredinţa spre tipărire editurii Bibliotheca toate cărţile pe care le-a scris până la regretabila sa dispariţie: „Cum se face” (2002), „Literatură dus-întors” (2005), „Rătăcirile unui caligraf. Mircea Horia Simionescu în dialog cu Mihai Stan” (2006), „Vârstele” (2007). Şi, mai apoi, în 2010, masivul volum „Versete de unică folosinţă”, o surpriză chiar şi pentru cunoscătorii operei marelui scriitor. Dar contextul apariţiei acestui volum, ca şi a altora, precum antologia „Poezia acasă. Poeţi contemporani din Basarabia”, antologia de poezie „Târgovişte-India”, în română şi engleză, ori cea în română şi rusă intitulată „Târgovişte – Chişinău – Sankt Petersburg”, este evocat într-o serie de articole care apar începând cu numărul pe ianuarie 2013 al revistei „Litere”. Valoarea documentară a unor asemenea texte este dincolo de orice îndoială, ele îi vor interesa, în mod sigur, pe istoricii literari care se vor ocupa, peste ani, fie de autorii luaţi în parte, fie de fenomenul cultural-literar ivit în jurul revistei „Litere” şi în cadrul „Societăţii Scriitorilor Târgovişteni”. Acelaşi interes va fi suscitat de volumul de acum în întregul lui, căci autorul susţine un discurs deopotrivă competent şi comprehensiv, preocupându-se, cu un cert simţ al măsurii valorice, atât de „vârfuri”, cât şi de autorii, aşa-zicând, de fundal.
(Cronica Găeştiului, iulie 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s