Despre eroi şi morminte

Un comentariu de pe site-ul „Cronicii Găeştiului”, al unei cititoare, referitor la Ziua Eroilor, aşa cum a fost ea comemorată (emoţionant şi serios) la Găeşti, m-a dus cu gândul la titlul romanului celebru al argentinianului Ernesto Sábato. Dar mai ales la ce sugerează titlul în sine, în aceste vremuri în care trăim mai mult în prezent, uitând trecutul şi nesocotind viitorul. Ruşinându-ne, parcă, să ne amintim şi să vorbim despre istorie, despre patrie, despre patriotism, despre eroi, despre jertfe, despre limbă şi neam. Europenizaţi până-n măduva oaselor – vorbă să fie, că, în realitate, am rămas orientali ca apucături şi ca fire, iar ca potenţial ne situăm, parcă mai abitir ca altădată, în coada listei –, nu băgăm deloc de seamă că mai-marii continentului îşi cinstesc ţările, trecutul, eroii şi simbolurile.  Şi par a le cam nesocoti, odată cu noi, pe-ale noastre…Şi a ne cam dispreţui şi pe noi.

Fără îndoială că nu regret festivismul de-acum un sfert de veac şi mai bine, pe când eram, vorba  unui poet, mai tânăr şi la trup curat…N-are cum să-mi pară rău după acel cult la scară naţională al eroilor neamului şi al marilor personalităţi istorice care ducea, negreşit, la concluzia că eroul între eroi e conducătorul partidului şi al ţării. Nu suspin după recitalurile şi montajele literar-muzicale de la radio, de la postul de televiziune cu program tot mai restrîns, dar mai ales de pe scenele caselor de cultură, care duceau şi ele la aceeaşi concluzie. Cei care le alcătuiau, ca şi cei care le interpretau cu sârg, nu credeau, propriu-zis, în ce mâzgăleau pe hârtie sau în ce declamau, dar oportunismul şi parvenitismul îi determinau să mâzgălească şi să declame. Iar culmea tupeului unora dintre aceşti  trepăduşi culturali a fost de a se situa, după 1990, în fruntea celor care se deziceau de ceea ce nu mai recunoşteau că făcuseră, prezentându-se ca rezistenţi şi ca dizidenţi, anticomunişti sadea!  Oportunişti şi după 1990, aşa cum fuseseră şi înainte, slugarnici şi linguşitori din fire, s-au aliniat cu zel noilor comandamente şi au început să scuipe ceea ce până atunci sărutaseră. Întâi şi-ntâi pe cel pe care-l numiseră erou între eroii neamului, scriindu-i acum numele cu literă mică şi decupându-i, ostentativ, poza de prin dicţionare, enciclopedii şi manuale şcolare. Ori cutremurându-se ca zghihuiţi de Ucigă-l Toaca în faţa roşiilor documente de partid, pe care odinioară le conspectau conştiincios şi le învăţau pe de rost. Zeloşi, au prins din zbor o nouă idee, perfidă ca şi cele de odinioară, care veneau odată cu Crivăţul de prin stepele ruseşti, şi au purces a scoate din manuale marii domnitori, începând cu Mihai Viteazul, care, vezi Doamne, n-a fost decât un aventurier, un condotier în căutare de glorie personală, care n-a înfăptuit nicio Unire, asta e o amăgire a noastră, a românilor!  Introducând, pe locul rămas gol, o crainică de televiziune. Şi, după cât se pare, în viitor, pe alte locuri ce rămân goale, prin aruncarea la coşul de gunoi al istoriei a lui Mircea, a lui Ţepeş, a lui Ştefan şi a altora, vor fi promovate cine ştie ce piţipoance, pentru te miri ce motiv. Una dintre astea, care se dă-n bărci cu un individ cu ochi înguşti  prin America, pretindea nu de mult, cuprinsă de un fel de delir de personalitate, că ea ar putea ajuta ţara, punându-l în legătură pe preşedintele român cu preşedintele american, care, cică, vine des să gavarească nu se ştie ce chestii cu chinezoiul ei! Ca să vezi!

Într-o lume de valori răsturnate cum e cea în care trăim şi în care trepăduşii insolenţi care s-au vopsit din roşu în alb (un alb care bate, însă, spre gri, curat murdar, cum s-ar zice!) sunt de găsit de sus până jos şi de la Sighet până la Găeşti, a vorbi despre eroi şi despre trecut pare depăşit. De Ziua Eroilor, televiziunile noastre ne-au oferit aceleaşi emisiuni cu paraşute declarate persoane publice, aceleaşi scălâmbăieli după moda occidentală, aceleaşi tiribiombe politice şi prezidenţiale. Că aşa ne place pe noi Europa, nu întorşi către propriul nostru trecut. Ca nu cumva, descoperind că am avut şi momente de eroism şi de măreţie, să ni se ia vălul de pe ochi şi să înţelegem ce negru şi mic e prezentul. Şi ce inexistent viitorul!

În vremea asta, eroii îşi dorm somnul de veci cu numele trecut pe monumente sau pe cruci.  Cu poveştile lor, neştiute. Ca povestea bunicului meu, care a luptat în Primul Război Mondial. Ca a unchiului meu, care a luptat în Al Doilea şi a fost rănit la Odessa. Ca povestea bunicului, unchiului sau tatălui dumitale, cititorule…

Numai că astăzi, la noi, e demodat să vorbeşti despre eroi şi morminte!

(„Cronica Găeştiului”, nr. 203, iunie 2013)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s