Ţară de artişti

Un material apărut în cotidianul „Adevărul”, sub semnătura unor băieţi pe nume Cristian Delcea şi Mihai Voinea, face valuri pe internet. Intitulat „Kitsch şi impostură în Uniunea Scriitorilor din România. Literatura care-ţi întoarce stomacul pe dos”, amplul articol are intertitluri ce se vor incitante şi include şi un text care, într-adevăr, îţi cam întoarce mâncarea înapoi, anume un text scatofil, semnat de un oarecare poet, care e şi membru US.
De la o poştă se vede că articolul e cu o bine ţintită adresă, iar adresa e preşedintele breslei scriitoriceşti din România, criticul Nicolae Manolescu, care ar cam dori încă un mandat. Umblând (prin intermediul Consiliului Director, desigur), în acest scop, pe la Statutul US, tot sub oblăduirea domniei sale modificat (căci, în forma sa anterioară, acesta nu limita numărul de mandate).
Între cele câteva chestiuni pe care le ridică cei doi semnatari mai mult sau mai puţin teleghidaţi, bazându-se adesea pe simple prezumţii, cea pe care se pedalează insistent este a scriitorilor care, conform Legii 8/ 2006, primesc un adaos la pensie. Doar că îndârjirea cu care discută această chestiune e cam suspectă, de vreme ce tot autorii spun, la un moment dat, că ar fi 10.600 de beneficiari ai acestei legi, dintre care doar 600 ar fi scriitori.
Păi dacă lucrurile stau astfel, e obligatoriu să ne întrebăm cine sunt ceilalţi – pictori, sculptori, actori, arhitecţi…şi mai cine? – că parcă 10.000 ar fi cam multicei!
Deşi acest calcul cam pune la îndoială spusele aşa de acide din „Adevărul” cu privire la scriitori, fac precizarea că, încă din anul 2009, eu am luat în discuţie chestiunea. Aflând ulterior, dintr-o scrisoare primită la redacţia revistei „Litere”, ca ea se discutase şi la Uniunea Scriitorilor (doar că fără vreo consecinţă sesizabilă).
 Altminteri, că în Uniunea Scriitorilor sunt şi persoane care nu prea au această calitate, că unii reprezintă, după moda europeana, orientarea noii pornografii, ca sunt şi impostori, sunt de acord! Dar unde nu sunt? Sunt (şi nu puţini) chiar şi la „Adevărul” (cu capul spart)! Încât îmi vine să intreb: Ce-avuserăţi, măi băieţi, cu amărâţii de scriitori?! Aveţi idee că unii dintre beneficiarii Legii 8/ 2006 au pensii de muritori de foame?Doar că eu ştiu că ei nu cu scriitorii au ce au, ci cu cel care se află în fruntea breslei acestora!
De aceea (cu alte cuvinte, pentru că nu voi să par un susţinător al acestuia) mă opresc aici, dând mai jos articolul „Ţară de artişti” din 2009, care mi se pare a nu-şi fi pierdut actualitatea.

Urmărind dezbaterile provocate de fostul prim-ministru cu privire la noua lege a pensiilor, am aflat cu surprindere că în România s-ar acorda în prezent optzeci şi cinci de mii de adaosuri la pensie pentru „creatori”. Surprinderea mea n-a fost totală (deşi jurnalele şi comentatorii înmulţesc, de obicei, cifrele cu zece, ca să năucească mai eficient populaţia!), întrucât nu trăiesc pe sub pământ, aşa încât mai aflu câte ceva din ceea ce guvernanţii şi administratorii noştri, interesaţi de cu totul alte probleme decât cele pentru care au fost învestiţi, ignoră cu desăvârşire. Şi totuşi, informaţia e bulversantă.
Ne amintim foarte bine că, în urma unor dificile demersuri, a fost aprobată în Parlamentul României Legea nr.8/2006, vizând pensionarii din sistemul public care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite. Normele metodologice privind aplicarea legii prevăd că “prin «uniuni de creatori» se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domeniul creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale şi al artelor plastice”.
Toate bune şi frumoase, mai ales că între categoriile vizate au încăput şi bieţii scriitori (dar nu şi nefericiţii jurnalişti). Numai că există în înşiruirea de termeni cu pricina unul care a deturnat, după opinia mea, legea de la intenţia ei iniţială şi a făcut ca numărul prezumat al beneficiarilor, care n-ar fi trebuit să depăşească nicicum cinci mii de persoane, să fie puternic infirmat de realitate.
Care ar fi deci “uniunea de creatori” care a dus la situaţia pe care-o constatăm în prezent? Păi e limpede: cea de tip “interpretativ”; sau cele, pentru că sunt, în mod sigur, mai multe. Mai ales că la noi fiecare om a interpretat sau interpretează câte ceva: avem corişti care au interpretat cu sârg “Republică, măreaţă vatră”, iar acum sunt la pensie. Avem dansatori, avem membri ai brigăzilor de agitaţie de odinioară, interpreţi de toate nivelurile de muzică populară şi uşoară, manelişti, recitatori, membri ai formaţiilor teatrale de amatori, în fond, toţi cei care au avut sau au o oarecare tangenţă cu activitatea din căminele culturale şi din casele de cultură. Între aceştia vor fi introduşi, până la urmă, pe baza unei adeverinţe, şi spectatorii, pentru că, în fond, şi ei interpretează un rol. Cu atât mai mult cu cât unii au fost cândva (şi poate mai sunt) iscusiţi “ciripitori”. Aşa s-a născut, bunăoară, “Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România” (www.ucimr.ro), unde toţi cei amintiţi mai sus, dar probabil şi mulţi simpli cetăţeni de pe stradă, au devenit membri şi, dacă au vârsta şi statutul, beneficiari ai legii de care e vorba aici. “Uniunea” respectivă are “puncte de lucru” (probabil pentru racolarea de persoane) în Bucureşti şi în principalele zone ale ţării şi a dus, alături de altele, pe care eu nu le cunosc, la situaţia din prezent, când am avea 85 000 de “creatori” pensionari. Ceea ce înseamnă, socotindu-i şi pe cei care nu sunt pensionari, pe puţin o jumătate de milion de artişti vrednici de a fi consideraţi consacraţi, cu toate frumoasele consecinţe legale. Pentru mine, însă, afacerea are miros penal.
S-a întâmplat cu Legea 8/ 2006 ceea ce s-a întâmplat cu o lege de acum vreo cincisprezece ani privind acordarea unui spor înscris, după gradul de izolare al localităţii, între 5 şi 80 la sută din salariul de bază profesorilor care au „reşedinţa sau domiciliul” în zone rurale. Brusc, mai toţi dascălii din oraşe şi-au stabilit reşedinţa pe la te miri cine, în sate bătute de Dumnezeu (metodă preluată mai încoace în cazul examenului de obţinere a permisului de conducere auto la Piteşti). Abia după vreo trei ani, Parlamentul a reformulat un articol din lege şi a îndreptat lucrurile. Ceea ce cred că ar trebui făcut şi acum, doar că uniunile de creaţie curate la suflet (între care vreau să includ şi Uniunea Scriitorilor) ar trebui să ia atitudine. Pentru că altminteri se va întâmpla ceea ce se întâmplă la noi: va fi aruncat la canal, împreună cu apa din albie, şi bietul prunc. [„Litere”, nr. 10 (115), oct. 2009]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s