EMINESCIENE. Recitatorul şi mâna muzei

eminescu2

Trăim într-o ţară veselă. Mai exact, hâtră. O ţară în care oricine face tot ce-i trece prin cap. Prin tărtăcuţă. Prin gleavă. Prin bostan. Prin bibilică. Prin diblă. Aşa! * Bunăoară, la Orşova, in ianuarie acum doi ani, un consilier pus pe glume s-a supărat foarte că onor consiliul local a refuzat să aprobe un mic buget, acolo, pentru un festival Eminescu, ce se desfăşoară  de vreo douăzeci de ani. Carevasăzică la Orşova se desfăşoară de douăzeci de ani un festival! International!  Foarte frumos! Deşi unii ar putea zâmbi. Sau ar putea pune întrebări. De ce tocmai aici? Dar ce avut-a Eminescu, marele poet, cu micul orăşel de pe Dunăre? Aşa se vor fi întrebat şi consilierii locali, pe vreme de criză. N-avem bani de festivaluri,  domnilor! Nu?! Şi atunci, susţinătorul local al culturii a anexat proiectului de votat întru aprobarea modicului buget un amendament. Cam pe şest. Şi cum primarul a revenit la sentimente mai bune, într-o a doua şedinţă proiectul a trecut şi festivalul a căpătat fondurile necesare. Numai că proiectul  s-a votat cu amendament cu tot, iar acolo era stipulat că, pe 14 ianuarie, fiecare consilier sau angajat al primăriei trebuia să recite o poezie de Eminescu. De nu, cinci mii de lei noi amendă! Şi ce jale pe bieţii oameni! Cum se  mai văitau nişte doamne  că vremea recitărilor a trecut! Ca şi vremea! Cum se mai chinuia un domn să recite prima strofă din „Luceafărul”! Fără a trece de versul al doilea. Şi până la urmă primarul (tot el!) a anulat amendamentul şi a scăpat oamenii de belea. Iar singurul care a învăţat şi chiar şi-a spus poezia a fost hâtrul nostru consilier. Iată textul:  „Vre o zgâtie de fată/ Cărei gura nu-i mai tace,/ Ca stigleţii-ntoarce capul/ Când încolo, când încoace.// Sau o alta visătoare/ care lină şi măreaţă/ Are-n ochii-i întuneric/ Şi mândrie are-n faţă;// Sau mai mici şi mai plinuţe,/ Sau mai zvelte sau ma slabe,/ Toate peste-un sfert de secol,/ Vai! vor fi aproape babe.// Şi zâmbesc atât de dulce/ Ca şi când ar fi de-a pururi!/ Toate graţiile de-astăzi/ Or să fie-atunci cusururi.” Ştia el ce ştia, recitatorul orşovean, când susţinea că Eminescu a fost om de stânga! În privinţa femeilor. Nu? * Dar hâtri sunt peste tot, deşi fiecare se manifestă în felul său. De pildă, la Galaţi, unde în parc se află o sculptură numită Muza lui Eminescu. O muză golişoară, căreia de vreo zece ani cineva îi tot fură o mână, pe care a retezat-o, iniţial, de la încheietură. Probabil cu trudă. Dar Consiliul Local şi primarul  au comandat altă mână, pe care au lipit-o la loc. Hoţul a aşteptat, cu răbdare, un nou 15 ianuarie şi a furat iarăşi mâna muzei. Iar primăria a comandat altă mână. Pe care hoţul a furat-o din nou, în ianuarie. Şi tot aşa! Până când consilierii s-au gândit să aibă la îndemână o rezervă de mâini, pe care să le tot lipească în locul celor furate. În ianuarie, mâna muzei a dispărut din nou. Dar edilii erau, pentru moment, liniştiţi: mai aveau două mâini de rezervă. *  Şi pentru că tot veni vorba de hoţi originali (dar şi de literatură) să poposim preţ de câteva rânduri şi în Sadova, localitatea de baştină a simpaticului poet oltean Constantin Preda (pe care l-am vizitat cândva, în tinereţea noastră, la casa părinţilor săi, împreună cu câţiva confraţi; făcând, noi, destulă pagubă în puii de pe bătătură şi în băuturile de prin cămară). Aici, la Sadova, originalitatea literară a lăsat, acum doi ani, locul alteia: cineva, supărat din cine ştie ce pricină pe veghetorii ordinii publice, a furat, într-o seară, plăcuţele de înmatriculare de la maşina poliţiei. Dar n-a făcut nicio brânză, spun eu, pentru că dacă edilii gălăţeni aveau mâini de rezervă pentru statuia muzei, e lesne de presupus că poliţiştii sadoveni au mult mai multe numere de rezervă pentru maşina lor. * Dar iată, se apropie un nou 15 ianuarie, în care vom celebra cel de-al o sută şaizeci şi treilea an de la venirea pe lume a celui care avea să fie numit Luceafărul poeziei româneşti. Dar, într-un fel, şi al o sută treizecilea de la apariţia poemului „Luceafărul” (în aprilie 1883). * Nu ştiu dacă hâtrii hoţi din Sadova vor fura din nou numerele de la maşina poliţiei locale, dar sunt sigur că omul din Galaţi îşi pregăteşte bomfaierul pentru mâna muzei. * Înaintea lui, însă, într-o zi deloc aniversară, câţiva indivizi din Târgovişte desprinseră de pe soclul său din faţa Casei Memoriale, aflată în vecinătatea Primăriei, bustul din bronz al poetului Grigore Alexandrescu, decapitându-l şi vânzându-l la un depozit de fier vechi. * Dovadă că bunele exemple ale interesului pentru cultură sunt molipsitoare! (ian. 2011- ian. 2013)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s