„În poblic”

DSCN6311-1024x768La Grădina Iunion, unde-l târâse consoarta sa, Veta, în complicitate cu sora ei, bovarica Ziţa, jupân Dumitrache, zis Titircă Inimă-Rea, cherestegiu şi căpitan în Garda Civică incapabil să distingă între sufragiu şi sufragíu ori să înţeleagă ceva din „comèdiile alea” ale lui Ionescu, e profund intrigat de faptul că un ăla…cu sticlele-n ochi şi cu giubenul în cap se tot uită la cucoane. Dar se stăpâneşte şi nu-l apostrofează, nici nu-l ia de guler pe maţe-fripte, spre a-l întreba „Ce pofteşti, mă musiu?”, pentru că, se gândeşte, un negustor ca el să se pună „în poblic cu un bagabont ca ăla, nu face…”.
Unde sunteţi voi, pierdute vremuri ale lui Jupân Dumitrache?! De mai bine de o sută treizeci de ani ne amuzăm de pretenţiile, de incultura şi, mai ales, de acea dulce naivitate a acestui încornorat care ţine la onoarea sa de familist şi-o lasă tocmai în grija celui care-o vatămă grav, dar uităm să învăţăm şi această lecţie de bun-simţ şi de respect de sine, fie el şi de mahala, fie şi oareşicât comic. Pentru că, totuşi, omul ne cam este superior, în această direcţie, nouă, celor care, de ceva timp, ne punem „în poblic”, ba chiar ne dăm în stambă zi de zi şi ceas de ceas, în momente de criză, în momente electorale, în momente semnificative sau lipsite de semnificaţie, ba, putem zice, în toate momentele, mai ales pe micul ecran, mai ales în presă, mai ales pe internet, sub acoperirea anonimatului sau afirmându-ne identitatea, şi devenim, pe rând, privitori sau actori într-un spectacol de circ sau de bâlci, într-o lume isterică şi lipsită de cumpătare…
Să trecem peste emisiunile de prost-gust cu tot felul de paraşute şi de maimuţe boite şi cam lipsite de hăinuţe, cu tot felul de „bagabonţi” lipsiţi de onoare, cu tot felul de moderatori şi moderatoare care asmut invitaţii unul contra altuia, dar care adesea sunt din aceeaşi pastă cu cei pe care-i provoacă la dezvăluiri şi scandal. Să ne limităm, dar, la reţelele de socializare, mijloace prin care oamenii ar putea să iasă din mahalaua lor, să comunice unii cu alţii, să învingă spaţiul, să lege prietenii, să exprime idei, să provoace dezbateri, să susţină opinii, să le comunice vechilor sau noilor cunoştinţe ce s-a mai întâmplat în viaţa lor. Că socializarea de acest tip poate duce la contrariul ei, e o altă problemă. Ea realizează, însă, pe cât se pare, un soi de aspiraţie secretă a celor mai mulţi dintre noi, anume cea de a ne da în spectacol şi de a ne pune „în poblic”. Tentaţie pe care Dumitrache al nostru n-o avea, ba, dintr-un soi de mândrie de castă, fie şi caraghioasă, se ferea de aşa ceva ca dracul de tămâie şi ca elevul de azi de bibliotecă!
Şi totuşi, dacă ar fi contemporan cu noi, Dumitrache şi-ar construi un blog, ba poate şi două, pe care ar posta fotografii cu Veta, Chiriac şi cherestegeria sa, şi, bineînţeles, şi-ar crea un cont pe facebook, postând şi aici poze cu Chiriac şi Veta, comentând, cu greşeli de ortografie şi de vocabular, evenimentele politice, ori exprimându-şi adeziunea prin câte-un like sau opţiunea prin câte-o frază căznită; care l-ar face să se pună „în poblic” mai abitir decât i s-ar fi întâmplat odinioară la Iunion, dacă s-ar fi ridicat de la masă şi l-ar fi luat de guler pe papugiu! Şi asta pentru că, suferind şi azi de tentaţia de a face comentarii politice, dacă ar vorbi de bine pretinsa orientare de centru-dreapta, ar fi imediat categorisit drept băsist şi corupt, iar dacă ar avea imprudenţa să deconspire simpatii de centru-stânga, ar păţi-o şi mai rău, fiind etichetat drept o stafie comunistă, un fascist, un criminal şi un bolşevic, un antieuropean şi un plagiator care merită să fie trimis, împreună cu Ilici Iliescu, nu doar către lada de gunoi a istoriei, dar direct către cimitir!
Drept care, spre deosebire de cei mai mulţi dintre noi, care vom continua să ne punem în poblic cu toţi mitocanii, avatarul contemporan al cherestegiului şi-ar închide contul şi s-ar retrage în prăvălie, limitându-se la a citi cu amicul său Ipingescu articolul vreunui Venturiano de azi, bătând în ciocoii noi, care mănâncă sudoarea poporului suveran, bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata!
N-aş putea să jur, însă, că după câteva zile nu şi-ar reactiva contul sau nu şi-ar deschide altul nou!… („Litere”, dec. 2012)

Anunțuri

2 gânduri despre “„În poblic”

  1. Nevoia de public nu a fost inventata de retelele de socializare sau de internet. A fost doar genial identificata. Dupa cateva luni mi-am reactivat contul de faebook In tot timpul asta l-am crezut inchis pentru todeauna. Cat despre motivatie inca n-am terminat dezbaterea acestui subiect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s