Temă cu variaţiuni

Marele Caragiale, conjudeţeanul nostru prin  arondare teritorial-administrativă (pentru că, altminteri, el era legat de Ploieşti), a cunoscut, ca nimeni altul, năravurile presei. Şi nu întâmplător, întrucât autorul „Scrisorii pierdute”, care ne-a încondeiat aşa de bine pentru eternitate, a fost el însuşi un împătimit jurnalist şi un creator de gazete, cunoscând, aşadar, de la sursă, toate culisele, toate ticurile şi toate şiretlicurile tagmei. Şi nemurindu-le şi pe acestea în câteva texte, parcă pentru a ne demonstra nouă, celor de azi, că lucrurile nu se schimbă mai deloc într-un veac, dar, poate, nici într-un mileniu!

Iată cum îşi închipuia el, în 1885, într-un text intitulat „Temă cu variaţiuni”, că ar putea să stea lucrurile!

Un ziar creditat ca fiind serios, cum era „Universul” şi cum ar fi astăzi…fir-ar să fie el de necaz!…că nu găsesc nici măcar unul care să-i semene…ca să le sugerez mai convingător cititorilor mei cam despre ce fel de jurnal ar fi vorba…în sfârşit, un jurnal serios publică ştirea că, în seara precedentă, a izbucnit un incendiu taman „peste drum de Cazarma Cuza în Dealul Spirii”, dar că „mulţumită activităţii pompierilor şi soldaţilor, focul, deşi bătea un vânt puternic, a fost năbuşit în câteva minute, (iar) pagubele nu prea sunt însemnate”.

Şi la 1885, ca şi prin 2012, un asemenea eveniment este  comentat şi de alte publicaţii, iar dacă pe vremea aceea ar fi fost şi televiziuni (dar, din fericire pentru trăitorii acelor timpuri, nu erau!), ar fi fost măcinat, în tot felul, şi de acestea…Aşa, un „jurnal opozant fără programă” bubuie împotriva reacţiunii, care a ajuns să ţină în gheare Belgia Orientului, îl invocă pe Dumnezeu împotriva mamelucilor de la cârmă şi defineşte regimul infam al momentului drept un „regim al incendiului”. Un alt ziar opozant, dar „cu câteva programe” (însă şi cu un pitoresc limbaj preţios-latinizant), arată şi el că „din causa vântului violinte, care sufla puternic de la occidinte spre oriinte, incendiul a produs o mare panică printre cetăţiani şi cetăţiane”, dar aduce elogii eforturilor  „pompiarilor”, care „cu câţiva serginţi şi oficiari – generarele fiind absent”, „cu greu au sbutit să năbuşească sinistrul”. După care, aidoma politicienilor noştri de azi, care nu se sfiesc să expună prin presă şi pe la televiziuni cele mai abracadabrante idei personale (pe care, vai, dacă ajung să conducă oarece, de la un minister până la vreo şcoală sătească, sunt, cum spune acelaşi Nenea Iancu, „în stare de-a fi capabili” să le transpună şi în practică!), ziarul face o lungă teorie a necesităţii formării unor „cetăţiani pompiari” şi a unor „pompiari cetăţiani”, ba chiar şi a „pompiarilor sătiani”, conchizând că „numai instituţiunea pompiarilor, puterică, va da roade scelinţi”! Şi, în sfârşit, „Un journal chic” prezintă, în franţuzeşte (pentru că, pe atunci, eram francofoni nu doar cu numele, ca astăzi), incendiul ca pe un spectacol dătător de emoţie şi amuzament, contemplat cu interes de trecători şi trecătoare, printre care câteva cochete femei, spectacol încheiat (în traducere!) „cu o gustare dintre cele mai selecte la birtaşul din colţ”!

Lucrurile sunt amuzante, dar sarea şi piperul le presară, cu adevărat, epilogul, adică un comunicat guvernamental, dat într-un „ziar oficios” , care anunţă că nu a existat niciun incendiu, iar „sinistrul cel grozav este o pură invenţiune ieşită din fantazia nesecată şi din bogatul arsenal de calomnii al adversarilor noştri”!

S-a schimbat ceva de la Caragiale până la noi? Parcă nu prea! De la scara naţională, unde jurnalele îl văd pe Băsescu ba trimis întru izbăvirea neamului, ba un blestem pe capul românilor, ba pirat, ba apostol al dreptăţii, cu Monica Macovei la dreapta sa, ba înger, ba demon, până la orăşelul nostru, care, iată, se pricopsi de curând cu două jurnale, lucrurile stau tot aşa. Astfel, şi la noi, Băsescu şi ai lui apar în contraste, Ponta şi ai lui apar în contraste, iar fântâna arteziană din piaţă e când un kitsch oribil, când o minune estetică. Aşa că, într-o zi, m-am deplasat, cum se zicea pe vremuri, „la localitate”, ca să mă conving că există! Şi m-am convins! La fel cum mă conving, cotidian, că şi preşedintele Băsescu există! Degeaba aştept eu un comunicat oficial care să-mi spună că asta ar fi o simplă părere a mea!

(Cronica Găeştiului, Anul VII, nr. 193, 11-29 noiembrie 2012)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s