Traduttore, traditore!

„Comparaisons n’est pas raison”, zice francezul, ştiu asta, dar adesea e necesar.

O vorbă de spirit spune că traducerile sunt ca femeile: cele fidele nu sunt frumoase, iar cele frumoase nu sunt fidele! Am preluat cândva această judecată simpatică discutând nişte traduceri ale lui C. Frosin, despre care am afirmat că nu sunt, din nefericire, nici frumoase, nici fidele! Am spus asta, deşi cunoşteam o seamă dintre veritabilele siluiri ale versului eminescian (şi nu numai) de care se făcea vinovată pana sa. „Traduttore, traditore!”, exclamă italianul, dar nu se referă la stâlciri de felul celor pe care le-am putea contempla dacă l-am lua în serios pe Frosin, care se consideră traducător (şi i se validează această calitate de către necunoscători ai limbii lui Eminescu) sau după lăudătorul său Ionuţ Caragea, care-l socoteşte un geniu neînţeles de către români! Căci fiecare traducător este, într-o măsură mai mică sau mai mare, un trădător, dar nu un asasin! De texte! Iar Frosin este unul, dovadă transpunerea în limba lui Voltaire (vorbă să fie!) a poeziei eminesciene de mai jos.

Traducerea este îngrozitoare în întregul ei, realizată într-o franceză care, pusă în relaţie cu ceea ce ar fi trebuit să exprime, este de-a dreptul rebarbativă. Am redactat, totuşi, cu roşu, cu albastru şi cu violet (a doua culoare indicând silnicii mai mari decât prima, iar a treia şi mai şi!) câteva strofe în care nu doar că echivalenţele sunt aiuritoare, dar ele dovedesc, nu o dată, că Frosin nu înţelege ceea ce traduce sau, mai bine, habar nu are de sensul poeziei eminesciene. Iată, deci, cea de-a doua strofă, unde versul „În al umbrei întuneric”  devine „Dans l’obscurité de ton ombre”. Nu mai vorbesc de sărăcia limbajului din versiunea franceză, de faptul că „obscurité” n-are conotaţiile lui „întuneric”, dar acel „ton ombre” este cu totul derutant, pentru că aşa ceva nu există în poezia lui Eminescu. A cui umbră deci? A copilului? Dar nu e vorba despre aşa ceva! E vorba doar de „al umbrei întuneric” (ceea ce e şi altceva, şi mult mai mult!). Trec peste „bande de cerfs”, deşi mă duce cu gândul la „bande de voleurs” (erau alte cuvinte franţuzeşti pentru „cârd”, „cireadă” sau „turmă”!), ca şi peste întreaga strofă a patra, transpusă oribil, şi ajung, în cea de-a cincea, la versul „La passion qui embrase les lacs”, pentru „văpaia de pe lacuri” (mai exact: „Regardant sous le clair de lune/ La passion qui embrase les lacs” pentru „Şi privind în luna plină/ La văpaia de pe lacuri”), unde traducerea e înmărmuritoare. Pentru că Frosin crede că „văpaia de pe lacuri” nu e vălul de lumină al astrului nocturn, cum înţelege orice român cu mintea la purtător, ci o pasiune care aprinde apele. Aici traducătorul colaborează nefericit cu poetul tradus şi-l coboară la nivelul propriilor inseilări lirice…Şi tot aşa procedează în penultima strofă, când traduce „Şuieram l-a ei chemare” prin „Tout frémissant à son appel”!Căci copilul nu frisona, nu tremura, nu vibra ci, pur şi simplu, fluiera nepăsător!…

Criticul Alex Ştefănescu a publicat o savuroasă carte intitulată „Cum te poţi rata ca scriitor” şi subintitulată „Câteva metode sigure şi 250 de cărţi proaste”.  Păcat că nu s-a ocupat şi de traducători, pentru că Frosin ar fi fost un relevant exemplu de veleitarism. Dumnealui pretinde că-l face cunoscut în aria francofonă pe Eminescu şi, prin asta, face mari servicii culturii române. Nu-l face (daca-l face!) cunoscut pe Eminescu, ci răspândeşte o caricatură a operei sale, discreditând-o. Iar dacă respectiva activitate are vreun ecou mai larg, atunci face imense deservicii culturii române! De contribuţii benevole de acest soi ea se poate lipsi!

 

 

 

 

O, rămâi

 

O, ramâi, ramâi la mine,

Te iubesc atât de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu ştiu să le-ascult;

 

 În al umbrei întuneric

Te asamăn unui prinţ,

Ce se uit-adânc în ape

Cu ochi negri si cuminţi;

 

Şi prin vuietul de valuri,

Prin mişcarea naltei ierbi,

Eu te fac s-auzi în taină

Mersul cârdului de cerbi;

 

 Eu te văd răpit de farmec

Cum îngâni cu glas domol,

În a apei strălucire

Întinzând piciorul gol

 

Şi privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,

Anii tăi se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri.”

 

 Astfel zise lin pădurea,

Bolţi asupră-mi clătinând;

Şuieram l-a ei chemare

Ş-am ieşit în câmp râzând.

 

 Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot…

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

 

 

 

 

Ô, DEMEURE

 

« O, demeure, demeure avec moi,

Je t’aime tellement, tu sais !

Toutes tes langueurs et nostalgies,

Moi seul puis les écouter.

 

Dans l’obscurité de ton ombre,

Je te compare à un prince,

Qui considère les profondeurs

De ses yeux noirs qu’il pince.

 

Grâce au mugissement des vagues,

Au frisson de l’herbe légère,

Je te fais entendre secrètement

La course de la bande de cerfs ;

 

Tu es en proie à l’envoûtement,

Murmures d’une voix détendue,

Dans ce ruisseau scintillant

Tu laisses glisser ton pied nu.

 

Regardant sous le clair de lune

La passion qui embrase les lacs,

Tes ans m’apparaissent comme instants,

L’instant mue en siècle élégiaque ».

 

C’est ainsi que le bois parla,

Au-dessus de moi, voûtes remuant ;

Tout frémissant à son appel,

Sortis-je du bois en souriant.

 

Même si je voulais revenir,

Ne peux plus l’appréhender…

Où es-tu passée, mon enfance,

Qu’est devenue ta forêt ?

 

Traduction française Constantin FROSIN

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s