Se întâmplă aşa: tu vei fi
la ţărmul mării şi eu nu voi fi;
eu sunt foarte departe, sunt foarte demult;
tu cu părul căzut peste umerii goi,
cu pielea arămie şi fragedă la
ţărmul mării asculţi
cum apele freamătă şi eu am simţit;
te gândeşti la mine şi eu am simţit,
mă vei iubi şi eu am simţit;
se întâmplă aşa: apune soarele şi eu am iubit
azi trupul tău de atunci,
mirosul aspru de sare pe umerii tăi,
încheieturile rotunde,
oasele catifelate în oasele catifelate rotindu-se;
se întâmplă aşa; tu vei fi
la ţărmul mării iar eu
însuşi ţărmul…
Tudorcristea's Blog 
Domnule Tudor Cristea, mă dezamăgiţi! Cel puţin ca poet. Am comentat cu bunăvoinţă odată o antologie, pe criterii geografice(!), a poeţilor dâmboviţeni. Secţiunea dvs. de acolo, spre deosebire de cea a colegilor, era de mare calitate estetică. Poemul acesta este, mă jenez să vă spun, de adolescent de 60-70 de ani. Ceea ce e uşor penibil. Vă doresc „succesuri”!
Nu vă jenaţi, domnule Doman! Textul are vreo 30-35 de ani, iar dvs., dincolo de faptul că nu sunteţi critic de poezie, mai aveţi şi prtejudecăţi. Bunăoară, a vârstei…Dar, dincolo de toate, sunteţi sigur că aţi înţeles textul?
Mie imi pare nespus de frumos acest poem.
Multumesc, Zenobia! Iata si mica anecdota a acestui text. A aparut in volumul „Tablou cotidian”, din 1983, dar nu l-am retinut in antologia mea de autor „Alter ego”, alcătuită în 2001. Nu ştiu de ce. L-am gasit, însă, citat de cineva (o necunoscută) pe blogul unei fete, îndrăgostită şi tristă, însoţit de cuvintele „se poate şi aşa!”. M-am mirat şi mi s-a parut un text frumos şi sensibil…M-am întrebat de ce nu l-oi fi antologat si n-am stiut ce sa-mi raspund…De aceea l-am şi postat aici.
Ma bucur sa aflu povestea acestei postari. Multumesc pentru raspuns.