De la Anişoara Odeanu la geniul neînţeles

Primim la redacţia „Litere” numeroase reviste, pe care le citim sau doar le frunzărim. Unele ni se trimit doar prin e-mail, în format pdf, dar e bine şi aşa. Nu tot ce apare la noi merită, însă, atenţia. Ba chiar sunt publicaţii care ar trebui arătate cu degetul, luate în tărbacă, ironizate şi ridiculizate. Ceea ce am făcut uneori, din păcate fără niciun efect! Aşa se întâmplă cu emfaticul lunar craiovean cu nume de publicaţie şcolară „Constelaţii diamantine”, una dintre cele mai penibile apariţii care mi-a stat sub ochi şi pe care, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, redacţia mi-o tot trimite pe două dintre adresele mele de e-mail, una făcută publică în revistă şi alta pe un site. Şi asta, în ciuda faptului că la împlinirea unui an de apariţie am ironizat-o fără milă, postând textul şi pe un site literar, unde a avut, cum se zice, un real succes. Sincer vorbind, n-am mai văzut o aşa de mare adunătură de oameni penibili care au mania scrisului ca la „Constelaţii diamantine”, veritabilă mostră de submediocritate (şi chiar de prostie) fudulă, autodecretată „revistă de cultură universală”, dar pusă sub egida unei aşa-zise Ligi a Scriitorilor Români.

Tot prin e-mail ne parvine, de mai mult timp, şi o altă revistă, intitulată BANAT, ce apare în municipiul Lugoj, un fel de Găeşti ceva mai săltat din vestul ţării. De data aceasta e vorba de o publicaţie demnă de apreciere pentru seriozitate şi pentru efortul de a nu coborî sub standarde valorice acceptabile. Redacţia este alcătuită din Iosif Crăciunescu (director), Dorin Murariu (redactor-şef), Constantin-Tufan Stan (redactor-şef adjunct), Adriana Weimer (secretar general de redacţie) şi alţii. Numărul 5-6 (101-102)/ mai-iunie 2012 este, parţial, dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea şi a 40 de ani de la moartea scriitoarei Anişoara Odeanu (29. 05. 1912 – 1.09. 1972), originară din Lugoj.
Anişoara Odeanu, pe numele ei adevărat Doina Stella Graţiela Peteanu, fiică a profesorului, animatorului cultural, publicistului şi folcloristului lugojean Aurel E. Peteanu, a fost o mică vedetă a lumii literare a anilor ′30-′40, prietenă a lui Camil Petrescu, a lui Eugen Ionescu (care a şi iubit-o), dar şi a altor scriitori. O mare promisiune (realizată parţial), mai ales prin romanul ei de debut, „Într-un cămin de domnişoare” (1934), care a cunoscut doar într-un an două ediţii şi a fost apreciat chiar de pretenţiosul G. Călinescu, apoi prin „Călător în noaptea de ajun” (1936), urmate de câteva volume de versuri şi dublate de o intensă activitate publicistică.
Articolele din „Banat”, evitând, în bună măsură, festivismul aproape inerent al unor momente omagiale, încearcă să evidenţieze componentele operei. Latura publicistică (o parte dintre articole, cele publicate la „Viaţa”, condusă de L. Rebreanu, semnate cu numele real, Doina Peteanu, a fost strânsă în 2010 în volum de către Gh. Luchescu) reprezintă preocuparea articolului „ Doina Peteanu în oglinda Anişoarei Odeanu”, de Dorin Murariu. Proza este analizată de Dana Nicoleta Popescu („Călătorii în noapte”), Graţiela Bega („Anişoara Odeanu – câteva trasee de lectură”) şi Delia Badea (care se referă la romanul „Katinka sau Fantomele de la Valea Lungă”, publicat postum, în 2010), iar relaţiile cu veritabilul mentor sunt evidenţiate în contribuţia „Anişoara Odeanu şi Camil Petrescu”, a Adrianei Weimer (care se ocupă, totuşi, mai puţin de relaţia dintre cei doi – care a fost, cum se exprimă undeva Cornel Ungureanu, criticul care a făcut mari eforturi sprea o readuce în atenţie pe scriitoare, una de fascinaţie reciprocă – , şi mai mult despre relaţia lui Camil, profesor la Timişoara, cu presa din Banat). Se adaugă încă o contribuţie, cea a lui Constantin-Tufan Stan („Veleităţile muzicale ale familiei Peteanu), o evocare a Marcelei Badea („Anotimpul regăsit”, replică la „Anotimpul pierdut”, titlul sub care a fost republicat, în 1969, romanul „Călător în noaptea de ajun”) şi două interviuri ale scriitoarei (cu Blaga şi Camil Petrescu). Dar textul cel mai savuros (însă şi relevant), poate şi datorită parfumului său provincial şi vetust, rămâne articolul semnat L. Roman, extras din publicaţia lugojeană „Răsunetul” (nr. 23/ 4 iunie 1933), în care lugojenilor li se vorbeşte cu admiraţie despre tânăra plecată din oraşul lor, care încă nu şi-a publicat întâia carte, dar, prin fragmentele din presa literară bucureşteană, arată ca va deveni un nume.
Corecte şi documentate, articolele dedicate Anişoarei Odeanu în revista „Banat” evită, totuşi, (sau abia sugerează) partea delicată (dar şi spectaculoasă) a vieţii şi activităţii scriitoarei – vădita orientare legionară şi de extremă dreapta în genere (în articole, în broşura „Un cuvânt care poate ucide mii de vieţi”, dar şi în viaţa privată şi amoroasă – a fost logodită cu Peter Meissner, fiul unui apropiat al lui Hitler şi, mai apoi, s-a căsătorit cu doctorul Dan Crivetz, cu vederi extremiste şi el). Este, până la urmă, motivul dispariţiei din Bucureşti şi din viaţa literară a Anişoarei Odeanu, care se va stabili, după unele peregrinări, la Lugoj, unde, în 1965, criticul Ion Oarcăşu o (re)descoperă şi o revitalizează. Fără a izbuti, totuşi, să determine reînnodarea reală a firelor destinului ei literar, mai ales că, pe 1 septembrie 1972, la numai 60 de ani, se va sinucide (ca mai târziu Irinel Liciu, soţia lui Ştefan Augustin Doinaş), la numai o zi după moartea soţului său.

Revenind la nr. pe mai-iunie al revistei „Banat”, ar fi de remarcat că în celelalte 38 de pagini, adăugate celor 10 închinate evocării Anişoarei Odeanu, apar, în genere, materiale măcar onorabile. Exceptând o ieşire spectaculoasă „în decor”, anume un interviu al lui Ionuţ Caragea, de factura căruia ne lămurim fie şi numai din titlu: „Constantin Frosin, scriitorul de geniu care deranjează ordinea valorică într-o ţară care îi datorează recunoaşterea şi aprecierea totală”.
Vorba ceea: Cine se aseamănă, se adună. Ca să nu zic, precum Petru Maior când vorbeşte despre cei ce se susţin în a pune la îndoială latinitatea românilor, că „măgariu pre măgariu scarpină”.
Dar nu era cazul ca respectivii să fie nici „adunaţi” şi nici lăsaţi să se scarpine în revista lugojeană.

Anunțuri

11 gânduri despre “De la Anişoara Odeanu la geniul neînţeles

  1. Frosin si Caragea au realizari. Sunt publicati in Franta, SUA. Dumneavoastra ce realizari aveti? Eu nu vad decat invidie. Pe Frosin il vanati cu inversunare inca de pe situl Hermeneia. Antipatia si invidia nu fac bine imaginii dv. de critic literar, va descalifica.

  2. Nu ştiu ce realizări am eu, dle Ivan, dvs., insă, puteti lua act de ele, că nu e secret. Dar invidia nu mă roade deloc, mai ales dacă e vorba să-i invidiez pe Frosin şi Caragea. Textul de faţă, care, intr-o forma mai concentrată, a apărut la rubrica „Revista revistelor” din „Litere” evidenţiază o exagerare flagrantă, dar şi un simptom: de vreo 22 de ani, de când s-a dat drumnul la publicat şi la vorbă, s-a umplut ţara de genii! Cât despre faptul că au fost publicaţi aceştia doi în SUA şi Franţa, vorba lui Nenea Iancu, adaptată la rigoare: „Franţa are faliţiii ei, SUA au faliţii lor…de ce să nu avem şi noi faliţii noştri?…”

  3. In loc sa va desconsiderati colegii din U.S.R., care si-au demonstrat valoarea acolo unde putini reusesc, in strainatate, mai bine ati pune mana serios pe condei si ati scrie lucruri serioase in reviste serioase, nu in publicatii si bloguri obscure. Adevarul este ca, de la revolutie incoace, intr-o tara in care se premiaza pornografia si denigrarea de tara (Komartin, Sociu, Galatanu etc), este o crima sa vorbesti despre adevaratele valori cu sinceritate. Un critic ca domnia voastra devine nul cand considera falit un CAVALER al Ordinului francez al Artelor și Literelor care, nu intamplator, este si Cavaler al Meritului Cultural Român. Deci o dubla recunoastere, numai ca invidia dumneavoastra este mai presus de profesionalismul de care pretindeti a da dovada. Iar Caragea, inainte de a fi publicat in S.U.A., a obtinut 3 premii consecutive in S.F. in Romania, deci, din nou, o dubla recunoastere. Repet, dumneavoastra va puteti mandri cu o dubla recunoastere, in tara si in strainatate? Vorbiti de parca ati fi mult mai mult decat un profesor de colegiu si un simplu membru din U.S.R!

  4. Iată, VeraS, că v-am aprobat comentariul. Şi am făcut-o nu pentru că spuneţi ceva convingător, ci doar pentru a vă ajuta să vă faceţi de râs. Conform adagiului „fiecare pasăre pre limba ei piere”! Orice-aţi spune, însă, Ionuţ Caragea rămâne, până una alta, un simplu aspirant (dovadă – a fost luat în tărbacă de către Alex. Ştefănescu la rubrica sa „Tichia de mărgăritar”), iar Frosin, un traducptor modest (şi un poet de acelaşi calibru), care sluţeşte autorii traduşi. O sa dau pe blog (şi nu în altă parte, pentru că i-aş acorda prea multă importanţă lui C. F.) câteva mostre!

  5. Am analizat biografia dumneavoastra. Aveti niste carti publicate la Eminescu (bravo!), vorbesc niste critici importanti romani despre ele (bravo!), aveti premii de judet in critica literara (mai putin bravo!, ceea ce demonstreaza ca sunteti un critic minor), aveti studii filologice (bravo!), dar ati predat franceza la un centru de minori (pacat ca doar atat!). Concluzia, cred ca va doare ca nu ati fost mai mult apreciat si acum incercati sa-i desconsiderati pe cei cu realizari mai importante.

    Am analizat si biografia lui Frosin. Peste 1200 carti traduse, edituri din Franta, marele premiu al Acadamiei franofone, premii ale Parlamentului European, premii in Franta, Italia, cavaler al artelor etc. (se pot vedea pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Frosin). Biografia lui Frosin e monumentala, iar daca vreuna din cartile sau traducerile sale prezinta lacune, nu se pot anula meritele care i se cuvin traducatorului si care au fost recunoscute de forurile internationale.

    Cat despre Caragea, mai recent a castigat Premiul International Naji Naaman din Liban pentru citate traduse de Frosin. Asta, cred eu, inseamna o recunoastere pentru amandoi. Un premiu international este mult mai important decat un premiu de judet. Iar ca sa publici in Franta si SUA inseamna sa treci de filtrul agentilor literari si al editorilor, in conditiile in care, peste 90% din autori sunt refuzati. Chiar daca una dintre cartile lui Caragea este controversata si a fost contrata de Stefanescu, acest lucru nu anuleaza realizarile scriitorului si nici parerile celorlalti doctori in literatura care au scris despre opera sa.

    Concluzionand, un critic adevarat trebuie sa aprecieze si meritele celorlalti, sa-si faca o imagine de ansamblu analizand opera intreaga a unui autor sau, cel putin, continutul unui intreg volum. Pentru ca, daca vrem sa gasim lacune, gasim oriunde. De gura chibitilor nu au scapat nici Eminescu, Bacovia, Cartarescu, Nichita, Herta Muller etc, ceea ce demonstreaza ca este mai usor sa fii un chibit decat sa apreciezi meritele celorlalti.

  6. Dle Ivan,
    Nu ştiu ce vă mână pe dvs. în această luptă, dar aş face o observaţie: ca să vorbiţi despre mine în cunoştinţă de cauză ar trebui să-mi citiţi nu doar fişa biobibliografică (şi nici aia cu atenţie, de vreme ce aţi reţinut că am predat toată viaţa la un institut de reeducare, deşi eu am fost profesor de română la un colegiu şi un rastimp la o universitate, dar nici nu observaţi că am avut rubrici la reviste importante şi, în plus, am fondat acum 12 ani şi conduc o revistă apreciată în lumea literară românească – „Litere”, cu redacţii la Târgovişte, Găeşti şi Chişinău etc., dar să zicem că n-are nicio importanţă); ar trebui să-mi citiţi măcar câteva cărţi, mai ales că ele se găsesc în biblioteci (romanul „Porţile verii” a fost tipărit în peste 15.000 ex.). Eu am citit câte ceva şi din Frosin (inclusiv din poezia pe care o scrie) şi din Ionuţ Caragea/ Snowdon King, aşa că vorbesc în deplină cunoştinţă de cauză. Si apoi, cum i-aş invidia eu pe ăştia doi, de vreme ce ca ei sunt sute in literatura noastră de azi! Nu-l invidiez nici pe N. Manolescu, nici pe Alex Ştefănescu, nici pe Dinescu ori pe Cartarescu! Fiecare cu soarta lui, cu ce i-a dat Dumnezeu şi cu ce-a putut face din ce i-a dat! Eu, cu a mea!
    Aş avea, totuşi, o întrebare. Dvs cine sunteţi şi pe ce vă bazaţi? Că aşa, ascuns sub pseudonime de circumstanţă, oricine poate spune orice. Eu semnez peste tot cu numele meu şi îmi asum ce spun.

  7. Domnule Ivan, nu intrati in jocul domnului Cristea. Ditamai profesorul si nu stie sa scrie corect romaneste: conostinta. Lauda de sine nu miroase bine, ditamai profesorul se lauda singur pe blogul personal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s