O PERLĂ ÎNTR-O CLOACĂ

Am citit de mai multe ori istorioara lui Alex Ştefănescu legată de debutul său poetic sub un pseudonim feminin: Ioana Matei. Am trăit împrejurarea „pe viu”, pentru că eram colegi şi prieteni, iar el mi-a dezvăluit secretul. Cu câtva timp înainte, cred, Nina Cassian mă încuraja pe mine la „Poşta redacţiei” de la „România literară” şi-mi publica un sonet (necanonic). Un alt sonet din grupajul trimis era axat, dacă-mi amintesc bine, pe ideea (argheziană!) a distilării artistice, imaginând cum pe o grămadă de bălegar creşte o floare gingaşă, pâlpâitoare. Dat fiind că textul lui Alex apare în „Evenimentul zilei”, aş fi făcut o relaţie…Dar nu! „Evenimentul zilei”, condus de un năimit, nu hrăneşte  nimic, în afară de ură, impostură, miciună, slugărnicie…Nedistilate!…Textul lui Alex, în care scena finală e aşa de bine găsită încât, şi dacă nu se va fi petrecut în realitate, trebuia inventată, este, prin urmare, o perlă aruncată într-o cloacă infectă!

 

 

Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Poetul şi femeia imaginară

 

 

Când eram student, scriam versuri şi i le trimiteam lui Geo Dumitrescu, semnatarul rubricii „Poşta redacţiei” din „Contemporanul”.

Prietenul meu, George Arion, îi trimitea şi el versuri, semnate „George Mareş”. Geo Dumitrescu nu ne dădea mare atenţie (primea foarte multe scrisori). Totuşi, la un moment dat, l-a remarcat pe George Arion şi i-a publicat câteva poeme într-un chenar rezervat debutanţilor. Dorind cu ardoare să-mi văd şi eu versurile tipărite, miam luat un pseudonim , „Ioana Matei” şi i-am trimis lui Geo Dumitrescu noi texte. De data aceasta, el le-a dat toată atenţia. Am perseverat (diabolic) şi am expediat pe adresa revistei o serie de poeme de o senzualitate femină provocatoare (îmi aduc aminte doar trei versuri: „Pe trupu-mi gol se-aşează mii de fluturi,/ Un freamăt alb de aripi şi săruturi/ Din care nu poţi, prinsă, să te scuturi.”). Geo Dumitrescu a intrat, febril, în joc şi mi-a publicat multe dintre ele. Apoi, când a devenit redactor-şef la „România literară”, m-a prezentat entuziast cititorilor şi mi-a tipărit poeme, frecvent, şi în această revistă. Dacă o săptămână nu-i trimiteam nicio scrisoare, mă întreba el, la „Poşta redacţiei” unde am dispărut.

 

 ★★★

 

 Într-o bună zi George Arion mi-a explicat că a luat bani pe poemele lui, de la casieria Uniunii Scriitorilor şi m-a îndemnat să mi-i iau şi eu pe ai mei. Mi-a plăcut ideea, numai că îmi trebuia o adeverinţă din care să rezulte că Ioana Matei sunt eu. M-am dus la sediul redacţiei şi i-am explicat secretarei situaţia. Ea, foarte amabilă, s-a pregătit să intre la Geo Dumitrescu ca să mă anunţe. În ultima clipă am rugato să-i spună că a venit să-l vadă… Ioana Matei, iar secretara, o femeie cu umor, a dat din cap zâmbind, în semn de complicitate.

 − Puteţi să intraţi, mi-a spus ea, revenind peste câteva secunde. Prin uşa întredeschisă l-am văzut atunci pe cunoscutul poet, redactor-şef al celei mai importante reviste literare din ţară, aranjându-se în grabă înaintea întrevederii cu… Ioana Matei. Folosind o fereastră ca oglindă, şi-a netezit părul, şi-a aranjat cravata şi s-a examinat cu o privire critică. Am intrat.

− Vă rog, m-a somat Geo Dumitrescu enervat, aşteptaţi în anticameră. Acum este programată Ioana Matei.

 − Dar… eu sunt Ioana Matei.

Poetul m-a privit crunt;

− Cum o să fiţi dumneavoastră Ioana Matei!?

− Ioana Matei este un pseudonim. În realitate mă numesc Alex. Ştefănescu.

 Geo Dumitrescu nu şi-a putut reţine un oftat de dezamăgire;

− Deci, aşa arată Ioana Matei… Apoi, i-a dictat în fugă secretarei o adeverinţă, bătută de ea la maşina de scris, şi a semnat-o apăsat, zgâriind hârtia cu peniţa stiloului.

 

 ★★★

 

 După mulţi ani, când ajunsesem un critic literar relativ cunoscut, iar Geo Dumitrescu, bătrân şi agorafob, nu mai ieşea aproape deloc din casă, am primit de la el, într- o dimineaţă, un telefon.

 

 − Vă rog să-mi faceţi o vizită.

 M-am dus să-l văd, în după-amiaza aceleiaşi zile, iar el mi-a dăruit un exemplar rarisim din ediţia princeps a cărţii lui de debut din 1941, „Aritmetică”, semnate cu pseudonimul Felix Anadam.

 

 I-am mulţumit. Credeam că uitase cu desăvârşire de episodul din timpul studenţiei mele, dar la plecare poetul mi-a întins mâna şi mi-a spus:

 − Mi-e dor de Ioana Matei.

Anunțuri

3 gânduri despre “O PERLĂ ÎNTR-O CLOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s