Plagiatul – între DA şi NU!

De când a fost aruncată în ghearele şi în dinţii opiniei publice chestiunea posibilului plagiat al lui Victor Ponta, jurnalele, televiziunile, dar mai ales internetul s-au umplut de vorba asta, defnită şi răs-definită de comentatori sau postatori  (denumiţi, maliţios, şi postaci) de diverse staturi culturale sau fără nicio statură; şi chiar fără logică şi gramatică. * O privire atentă asupra miilor de opinii indică faptul că nu e vorba, în realitate, de plagiat (care, am mai spus-o, a devenit, la noi, sport naţional), ci  de politică, astfel că, posibilii plagiatori neimplicaţi în problemă sunt priviţi cu blândeţe, ba chiar cu duioşie. * Însuşi plagiatul Elenei Udrea, care a recunoscut cu un zâmbet irezistibil că lucrarea sa de doctorat a fost, de fapt, scrisă de alţii, e socotit a nu fi, vorba lui Maiorescu, „în chestie”! Aspectul plăcut al doctoresei de ocazie şi ingenuitatea strategică a recunoaşterii au făcut-o, pur şi simplu, iertată. Mai ales că, în aceste zile fierbinţi (la figurat şi la propriu), pedelista s-a cam topit în ceaţă…* În schimb, alţii, ieşiţi la rampă, au fost scotociţi pe la operă, astfel că domnii Liiceanu, Pleşu, Patapievici (acesta cu argumente mai solide, ba chiar pus pe două coloane de către scriitorul István Aranyosi, cu referire la broşurica sa de 56 pag. „Ochii Beatricei” – e vorba de Beatrice a lui Dante! – , apărută la Editura Humanitas, în care ar fi copiat la greu) au devenit, peste noapte, plagiatori de mai mică sau de mai mare cuprindere. * Împărţiţi în două tabere, ca şi în cazul suspendării preşedintelui, aşadar între DA şi NU, opiniomanii privesc lucrurile nu din perspectivă academică şi nicidecum obiectiv, ci în funcţie de orientarea ideologică şi de sentimentele fiecăruia. Şi, evident, după cultură şi temperament, cu mai multă sau mai puţină vehemenţă, dusă, nu o dată, până la injurătură şi la epitetul sordid. * Astfel, unii înnegresc, iar ceilalţi albesc. Primii înnegresc din nou, iar adversarii lor spală. Şi tot aşa! * Spre a mă limita la sfera literaturii şi spre a selecta un caz care are hazul lui (de necaz!), m-aş opri la Mircea Cărtărescu, ştiut susţinător al preşedintelui în prezent suspendat Băsescu, denunţat (şi din pricina acestei atitudini), ca plagiator într-un text de pe blogul jurnalistului Victor Roncea, distribuit şi pe facebook. * Este vorba despre poemul „Căderea”, citit, prin 1978, în „Cenaclul de Luni”, în prezenţa lui N. Manolescu, care rememorează momentul în cronica literară dedicată volumului de debut al poetului („Faruri, vitrine, fotografii”, 1980), reluată aproape fără nicio schimbare în „Istoria critică a literaturii române”: „A citit un singur poem, extrem de lung, cu o voce nazală, mecanică şi egală, fără efuziuni, dar care accentua versurile exact acolo unde te aşteptai mai puţin. Abundent imagistic, chiar torenţial, poemul a curs o vreme monoton, obositor, dar, după câteva zeci de versuri, a început să-şi arate forţa: deloc dezorientat sau flasc, din contra, tăios, lucid controlat, a mers până la sfârşit într-un crescendo care nu-ţi permitea să respiri.” * Socotit „centrul de greutate al volumului”, poemul Căderea realizează, zice N. Manolescu, în prima sa parte, „o viziune cosmogonică”, atestând un poet de mare originalitate. * Şi pentru a argumenta, criticul citează următoarele versuri considerate „superbe”: „„Afurisit fie el pre dinlăuntru şi pre din afară/  afurisit fie el întru părul din capul său/  întru creierii săi, întru creştetul său,/  întru tîmplele sale, întru fruntea sa, întru urechile sale,/  întru sprîncenele sale, întru obrajii săi,/  întru fălcile sale, nările sale, dinţii şi măselele sale,/  buzele sale, gâtul său, umerii săi, încheieturile/  mâinilor sale, mâinile sale, palmele sale şi degetele sale/  afuristi fie el întru rărunchii săi, întru vintrele sale/  întru coapsele sale, întru boaşele sale/  întru pulpele sale, întru picioarele sale. întru/  laba picioarelor sale şi întru unghiile picioarele sale./  afurist fie el întru toate îmbucaturile şi încheieturile Sale/  din vârful capului până în vârful călcâielor./  şi să aibă parte doar de şubrezime.” * Dar vai, aceste versuri sunt, de fapt, proză, zice Victor Roncea, şi nu a lui Cărtărescu, ci a britanicului Laurence Sterne (1713-1768), fiind copiate din romanul acestuia „Tristram Shandy”, tradus în română în 1969! * Prins cu mâţa-n sac, Cărtărescu s-a justificat printr-un soi de teorie a intertextualităţii, socotind că a preluat textul englezului fără a utiliza ghilimele sau măcar italice, pentru că el ar ţine de “aluziile culturale … (care) sunt … uşor de recunoscut”. * Dacă ar fi aşa, ricanează V. Roncea, măcar N. Manolescu le-ar fi identificat ca atare şi nu le-ar fi citat ca relevante pentru talentul poetului! * În paranteză fie zis, în „Istoria critică…”, a renunţat tacit la ele. * Nu şi la foarte buna părere despre poet. * Care poet, dacă ar fi fost sau dacă va fi propus de către Victor Ponta pentru postul de Ministru al Culturii, s-ar fi aflat ori se va afla într-o mare încurcătură, pentru că domnul Băsescu i-ar fi pretins ori ori îi va pretinde (doar că eventualitatea asta e legată de ziua cu pricina…şi care…de la care…carevasăzică…depandă!) o declaraţie pe proprie răspundere că n-a plagiat! * Şi nu ştiu dacă ar fi avut sau va avea tupeul să redacteze o asemenea – cum zicea Marin Preda – pecumcă!

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s