ION HELIADE RĂDULESCU (6 ianuarie1802 – 27 aprilie 1872)

O confruntare:  Ion Heliade-Rădulescu – Grigore Alexandrescu

 

 

AVÂND în vedere faptul că erau, amândoi, originari din Târgovişte, ar fi fost de aşteptat ca Ion Heliade Rădulescu şi Grigore Alexandrescu să aibă relaţii cordiale, chiar dacă îi despărţeau opt (sau poate chiar doisprezece) ani de viaţă. Născut în 1810 (sau în 1814), Alexandrescu îşi pierde de timpuriu părinţii, decedaţi, se pare, prin 1827, şi pleacă la Bucureşti, unde avea un unchi, părintele Ieremia. În 1830, aşa cum aflăm dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica, tânărul urmează cursurile “şcolii de limbă franţozească” a lui Vaillant, unde este înscris în clasa de literatură. Cam în aceeaşi perioadă, Heliade o cunoaşte pe Maria Alexandrescu, care-i devine soţie. În primii ani de căsătorie, acesta l-a gazduit pe Grigore Alexandrescu şi l-a îngrijit în perioada când era bolnav de tifos. G. Călinescu presupune că Maria Alexandrescu era târgovişteancă şi, probabil, rudă cu tânărul poet. Menajul Heliade era însă serios zguduit de gelozia soţiei, care avea, pe cât se pare, serioase motive să-şi suspecteze soţul, pe seama căruia epoca pune mai multe infidelităţi de notorietate. După cât se poate deduce din poemele acestuia intitulate “Visul” şi “Ingratul”, tânărul Alexandrescu are vina de stricător al cinstei conjugale. Nu cine ştie cum, ci prin spionarea infidelului şi informarea înşelatei. Ceea ce întăreşte o dată în plus bănuiala că cei doi erau rude. Cum se întâmplă însă adesea, soţii se împacă în urma unor mărturisiri cvasicomplete ale infidelului, iar micul Iago este demascat şi dat afară din casă. De aici încolo, Heliade îl va urmări pe fostul său protejat cu o ură neostoită, care e însă de luat în seamă nu doar ca detaliu picant, ci şi ca punct de plecare şi desluşire a sensurilor câtorva scrieri de mai mare sau de mai mică împortanţă ale autorilor.

ESTE foarte cunoscută, de pildă, disputa dintre cei doi care are ca pretext fabula lui Alexandrescu intitulată Vulpea, calul şi lupul. Fabula, care este o prelucrare destul de apropiată de model după Le renard, le loup et le cheval de La Fontaine, a fost publicată în Romania sub semnătura G. A-scu. Prefăcându-se a nu cunoaşte adevărata identitate a autorului (dar ignorând faptul că textul era foarte apropiat de un model celebru), Heliade îl supune unei aspre (şi suspect de ample) critici în Curierul de ambe sexe. Şi nu se opreşte aici, ci rescrie fabula spre a o dărui, insinuant, autorului: “Cel puţin, poate că făcând-o mai urâtă, să adeverez ceea ce am zis, că lesne e să critice cineva, dar anevoie să facă. Toate voi să meargă după rânduială, după cum zisei. M-aduse ispita să mă laud singur, dar mi-adusei aminte că nu şade bine şi d-aia îmi dau şi eu fabula de jaf, cu toţi actorii ei, afară de cal, care e cu copitele oţelite şi ies schinteie din ele. Critice-o cine va voi: dar ca să mă ascunz după deget, o dăruiesc d-lui G. A-scu, zic că a făcut-o tot dumnealui. Ce ştii? Poate că îi voi mai fi dăruit şi altă dată”. Vulpea, calul, lupul, fabula lui Heliade, este mult mai lungă decât a lui Alexandrescu şi, cu excepţia câtorva versuri, inferioară acesteia. In încheierea Criticii literare (cum se intitula lungul său articol), Heliade dă şi o “Îndreptare” a textului din Romania. El are însă neşansa de a cădea, din imprudenţa creată de antipatie, într-o capcană: îl critică şi îl îndreaptă nu doar pe Alexandrescu, dar şi pe marele La Fontaine. La rândul său, Alexandrescu răspunde printr-o anticritică, trimisă lui G. Bariţ spre a fi publicată în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, unde nu va apărea din pricina cenzurii, dar şi pentru că George Bariţ considera polemica dintre cei doi autori drept o ceartă dezonorantă pentru literatura română: “Pe cât este scrisă fără de cumpăt critica, pe atât era anticritica plină de personalităţi încă şi mai vătămătoare. […] Până când vor trece scrierile prin mâna mea (ca să tac de cenzură) ea (foaia, n. n.) nu va deschide câmp niciodată certelor, care subt masca anonimităţii să razimă în ciomag, şi să va nevoi a sta împotrivă tuturor ispitelor care i-ar mai veni din partea aceasta”. În orice caz, Alexandrescu a mai replicat prin fabula „Privighetoarea şi măgarul”, tipărită iniţial în Romania din 5 martie 1838 şi inclusă în volumul “Poezii ale D. Gr. Alexandrescul” apărut în acelaşi an: „Nenorocita privighitoare/ Cânta-n pădure a ei durere,/ Natura-ntreagă da ascultare,/ Tot împrejuru-i era tăcere.// Alţii în locu-mi ar descri poate/ Acele tonuri neimitate,/ Glasul acela-nmlădiitor,/ Ce c-o-ntorsură lină, uşoară/ Treptat se urcă şi se coboară,/ Plin de simţire, plin de amor.// Eu vă spui numai că despărţirea/ Şi suvenire pline de jale,/ Că nedreptatea, nelegiuirea,/ Era sujetul cântării sale.// Un măgar mare ce-o ascultase,/ Şi ca un aspru judecător/ Capul pleoştise, sau râdicase/ Câte-o ureche,-n semn de favor,// Ieşi-nainte să-i dea povaţă,/ Şi c-o neroadă încredinţare: «Am fost, îi zise, aci de faţă,/ Dar zău nu-mi place a ta cântare.// Cu toate-acestea, am nădejdi bune,/ De nu îţi pare lucru prea greu/ La nişte reguli a te supune,/ Luând de pildă cântecul meu.».// Atunci începe cu bucurie/ Un cântec jalnic şi necioplit,/ Încât de aspra lui armonie/ Toată pădurea s-a îngrozit.// Privighetoarea, fără sfială,/ Zise: «Povaţa e în zadar;/ Căci de-aş urma-o, nu e-ndoială/ Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar.»”. Heliade n-a rămas nici el dator, publicând în Curier de ambe sexe poezia „Ingratul”, atacul cel mai virulent împotriva lui Alexandrescu: “Născut de a fi slugă, crescut în desfrânare,/ Copil fără ruşine, din rămăşiţi hrănit,/ Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare/ Şi rob de bunăvoie, de inimă lipsit,/ Ingrate, îmi calci pragul în mână c-o hârtie,/ Îmi spui că ţi-e urâtă viaţa de slugar,/ te rogi să-ţi dau scăpare la simpla ta junie,/ Să-ţi sprijin a ta râvnă ş-al versurilor dar.// Din toată neaverea-mi, sperjur, ţi-aduci aminte/ Că drumul învăţărei cu râvnă ţi-am lesnit;/ La orice trebuinţă m-aveai ca p-un părinte/ şi hrană,-mbrăcăminte, nimic nu ţi-a lipsit.// Şi vorbe rătăcite ţi le puneam la cale,/ Şi rima-ţi zbârnâindă mereu ţi-o acordam,/ Şi versuri şotâncate, ce n-au nici deal, nici vale,/ Pe legiuit semicol sudând le cumpăneam.// Păgâne, stanţe groase, puţind de ateie,/ Le biciuiam cu totul din veacul lui Hristos,/ Şi gânduri de pierzare, dovezi de nebunie,/ Ţi le-ntorceam în cuget creştin şi omenos. […] Te bolnăvişi, viperă; cu braţele deschise/ Te priimii în casă; te-am pus pe patul meu/ Şi privegheam la capu-ţi în ale boalei vise/ Întregi şi nopţi, şi zile, ştii tu şi Dumnezeu.// Plângeam la căpătâiu-ţi, îţi răsuflam lângoarea,/ Răcitele-ţi picioare la sân ţi le-ncălzeam,/ În inima-mi firbinte d-atunci vărsai duhoarea,/ Veninul tău de şarpe d-atuncea îl strângeam”. […]. Poate nedrepte în înverşunarea lor, asemenea versuri ilustrează verva satirică a lui Heliade. Un memorabil portret caricatural al lui Alexandrescu se află  şi în „Visul”, poem autobiografic în douăzeci de secvenţe sub formă de sonet: “Parcă era femeie…trăsuri amestecate/ Se gâlcevea pe faţa-i de nevoiaş bărbat./ Lungă, lungă, subţire şi oase înşirate,/ O sprintenă momâie forma grozavu-i stat.// Ochii îi era negri ş-un foc în ei de sânge,/ Subt ei un nas lung, groaznic, umfla fatale nări;/ Gura-i, un iad de largă, voia cochet a strânge;/ Scălâmbu era-n faţa-i, în trupu-i, în mişcări.// Galbenă şi uscată faţa-i cea lunguiată,/ Până la urechi buza-i d-ocară-nveninată,/ Un rumen de strigoaică în veci se-mprumuta.// Picioare de insectă ce foametea vesteşte,/ În veci nesăţioasă cu cinstea se hrăneşte/ De la strein şi rude, făr-a putea-o da”. Nu este exclus ca mania autorlâcului incriminată în proza “Domnul Sarsailă autorul” să-l aibă în vedere tot pe Alexandrescu, deşi cel vizat în mod sigur este Cezar Bolliac.

Regretabil  în plan omenesc, conflictul dintre cei doi scriitori s-a dovedit productiv din punct de vedere artistic. Ceea ce confirmă opinia că, în literatură, puţină polemică nu strică niciodată.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s