Între culpă şi dramă

„România literară”, care, pe vremuri, venea şi în Găeşti, dar astăzi nu mai soseşte, din lipsă de posibili cumpărători, publică, în nr. 3 pe anul acesta, un fragment din lucrarea „Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă”, volumul II, 1986-1989, editat de Gabriel Andreescu şi Mihnea Berindei, în curs de apariţie la Editura Polirom. * Îmi e greu să spun dacă tipărirea unor lucrări de acest fel este justificată, mai ales că, de douăzeci şi doi de ani şi mai bine, autori de diferite staturi şi de şi mai diferite contururi morale ne tot bombardează cu ele. Nici comuniştii anilor ’50 nu se sforţau aşa de tare să nege „putreda orânduire burgheză”, cum se sforţează ideologii de azi (care, nu o dată, sunt tot cei de ieri, cu ideile date la-ntors) să nege „odioasa orânduire comunistă”. * E drept, comuniştii „obsedantului deceniu”, cum l-a numit Marin Preda, aveau şi alte metode decât moara de vorbe: arestările şi condamnările, cu sau fără motiv, la ani grei de temniţă. * Dar şi când foloseau propaganda, propagandiştii cei mai aprigi erau, nu o dată, recrutaţi dintre cei care făcuseră, ceva mai înainte, alt joc. * Într-un fel, avem şi în legătură cu unul dintre autorii lucrării de care vorbim aici ceva din această situaţie, doar că ea reprezintă o veritabilă dramă. * De familie, dar şi de epocă. * Mihnea Berindei, născut la Bucureşti în 1948, a izbutit să rămână, în 1970, în Franţa, devenind, dincolo de profesiunea sa de istoric, o figură de prim-plan a exilului democratic anticomunist. * Dar Mihnea Berindei este fiul lui Dan Berindei (n. 1923), istoric, vicepreşedinte al Academiei Române din 2006 şi erou negativ al unui caz mult mediatizat privind colaborarea cu fosta Securitate. Şi, mai mult decât atât, Dan Berindei a avut ca sarcină (şi s-a achitat, în parte, de aceasta) chiar urmărirea propriului fiu, aflat în exil. De aici, o ruptură definitivă între cei doi, în aşa fel încât nici în septembrie 2008, la înmormântarea soţiei batrânului academician şi mamei mai tânărului istoric, ei nu şi-au vorbit. * Însă a ne opri doar la un posibil titlu de presă cu aspect senzaţional – „Cazul «Berindei»: tatăl care şi-a turnat fiul la Securitate” – nu pare suficient aici. * Ar mai trebui spus că Ioana Berindei, soţia lui Dan şi mama lui Mihnea, era fiica fostului ministru ţărănist Ioan Hudiţă, cunoscut ca mişcându-se în anturajul lui Iuliu Maniu, dar şi nutrind anume simpatii legionare. Ea a fost arestată în 1950, născând-o şi crescînd-o până la vârsta de 11 luni, pe fiica ei, Ruxandra, în închisoare. Din pricina originii, Ioana Hudiţă, studentă la facultatea pe care o urma şi viitorul ei soţ, nu va putea face o carieră în istorie, ajungând doar secretară la Institutul de Arhitectură. * Ar mai trebui, poate, adăugat şi faptul că mama lui Dan Berindei, Dina, a fost şi ea arestată, iar cel de-al doilea soţ al său, inginerul Alexandru Balş, a murit în închisoarea de la Piteşti. * Chiar în clipa în care scriu, îmi dau seama ca am cunoscut-o pe Dina Balş. Mai bine zis, ne-am întâlnit în aprilie 1976, in sediul Editurii Eminescu. Deşi avea 73 de ani, câştigase un premiu la Concursul de debut, secţia proză, cu un volumaş intitulat „Zborul vieţii”. Eu caştigasem la secţia poezie. Ne-am felicitat reciproc şi atât. Îmi era clar că era prea târziu pentru ea să ajungă o prozatoare… Ulterior, a publicat un volum memorialistic intitulat „Drumuri pustiite” (1993), murind în 1998. * Iată, dar, că, poate, înainte de a arunca piatra (iar ea a fost aruncată de mulţi în cazul lui Dan Berindei), ar trebui să facem şi un efort de înţelegere…* Este limpede cum şi în ce condiţii a fost şantajat (ca mulţi alţii)Dan Berindei, care a colaborat cu Securitatea din 1962 până în 1973 şi, din nou, între anii 1985-1989. * Sigur ca e o situaţie dezonorantă, iar el a suferit, în anii din urmă, oprobriul public, pierzându-şi, sufleteşte, de multă vreme, şi fiul. * Pe de altă parte, însă, cei care l-au şantajat (pe el şi pe alţii) sunt, după cum ştie toată lumea, bine-mersi! * Incriminarea merge doar către cei care, prin voia lor (căci au existat mulţi şi dintre aceştia) sau siliţi, au devenit unelte. * Cei care i-au silit şi uneori i-au şi maltratat, merg cu fruntea sus, ba chiar ne privesc sfidător…* Chipurile, ei şi-au facut datoria!…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s