“Bijuterii literare”

De când mi-am afişat adresa pe diverse site-uri sau pe facebook, unde mi-am creat, ca tot omul care vrea să existe, un cont, primesc zilnic câteva zeci de e-mailuri în care sunt invitat să ascult, să vizionez sau să citesc tot felul de kestii. Bunăoară, de vreo două zile, am fost supus unui adevărat bombardament de către o doamnă de prin Moldova, care-mi trimite (dar, evident, nu doar mie) poeziile ei în versiune franco-română. * Tot prin e-mail primesc reviste literare, în format pdf. Unele sunt de tot râsu-plânsul: veleitarismul şi chiar prostia strigă-n ele din toate cotloanele, de te şi sperii, ca de bufniţele sau de liliecii plutind noaptea printre ruinurile Târgoviştei. * Iată , de pildă, „Constelaţii diamantine”, „Revistă de cultură universală” (nici mai mult, nici mai puţin!), „Fondată la Craiova în septembrie 2010” şi aşezată sub egida Ligii Scriitorilor Români (ce-o mai fi şi aceea!). * Am primit toate numerele, dar îl am în faţă, acum, pe ultimul – 1(5)/ ianuarie 2011. Rubrica mea fiind una ce ar trebui să-şi înveselească măcar un pic cititorii, nu ştiu cum şi nu ştiu cu ce să încep (ca ei să nu plângă), având în vedere că în cele nu mai ştiu câte pagini (dar multe!) ale publicaţiei oferta de lucruri ridicole este extrem de mare. Aş zice că aproape totală. * Aş putea să încep, bunăoară, de la pitorescul numelor, unii semnatari chemându-se Teleucă sau Cheşcă. Dar n-o să insist pe chestia asta, pentru că, la urma urmei, bine că nu-i cheamă Alendelon, Spania sau Mercedesa. * Iată, însă, câteva titluri, cu scuza că nu le înregistrez pe toate, fiincă toate au hazul şi ridicolul lor. Aşa, un Ionel Marin scrie despre „Metamorficele…stări ale poetului Gheorghe A. Stroia”, iar Gheorghe A. Stroia (care are în revistă şi un grupaj liric), semnează, la rândul său, articolul „Talentul – un element « sine qua non » al profilului artistului complet – Bortă Ovidiu Ambrozie”; care e o „minicronică de artă”, dar se întinde pe vreo trei pagini. Mergem mai departe şi dăm peste un text semnat Angela Monica Jucan şi intitulat „Astronomicul curent verbal – Romanul Memorialul Cetăţii de Leon-Iosif Grapini”. Mai mergem ce mai mergem (deşi ne vine să ne oprim, iritaţi, la tot pasul) şi ne vedem siliţi a adăsta la amplul comentariu extaziat al lui Daniel Dejan ( o fi din frumosul Dej?), intitulat „Georghe Baciu – purtător de tainice «Gânduri la marginea lumii»”. * Acum, nu mă mai întreb cine e Georghe Baciu, pentru că, dac-o luăm aşa, ar trebui să mă întreb la tot pasul cine sunt comentatorii şi cine comentaţii, recenzenţii şi recenzaţii, glosatorii şi glosaţii, fără a mai vorbi de poeţi şi prozatori. În tot cazul, se desprinde cu insistenţă ideea că toţi sunt nişte mari valori, nişte genii certe sau în devenire. Iată, spre pildă, cum începe comentariul vibrant al lui D.Dejan despre George Baciu: „Profesorul G. Baciu mi-a oferit recent o bijuterie de carte, botezată semnificativ: «Gânduri de la Marginea Lumii» (Ed. Rotarexim, Rm. Vâlcea, 2010). Cu emoţie deschid «Gândurile…» temerarului poet şi pornesc lectura de la afirmaţiile autorizate, elogioase, ale d-lui acad. Gh. Păun, din care redau, selectiv, câteva idei semnificative: «căci poet e Baciul domnişan (…) solemn şi şturlubatic, îl prinde pe Eminescu de braţ, zâmbindu-i complice (…), îi face o plecăciune de menestrel arhaic lui Nichita (…) şi cu inima la vedere (…) se pierde apoi printre mestecenii Sentimentaliei, ţara de el zidită şi deocamdată numai de el ştiută, întinsă până la marginea lumii…» («Desinvolt şi temerar poetul», p.5). Mi-am zis: iată o excelentă imagine creată poetului de la Domneşti, pe care o merită cu prisosinţă!” * Evident! * Dar trecând peste faptul că şi academicienii mai dau în mintea copiilor (cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, Academiile s-au cam înmulţit, ca şi „Ligile de scriitori”), să nu trecem cumva cu vederea observaţia fundamentală că „poetul domnişan” (adică de la Domneşti) nu e doar ce poate părea la prima vedere ci şi „poet stănişan, deoarece s-a născut la Stăneşti”! * Ei, aşa da, uite că ne mai vii de-acasă, bobocule!